Mi-a placut aceasta expectanta a autorului de la cititorul sau: cititorului i se pretinde astfel sa fie inteligent (chiar superinteligent), sensibil si talentat in practicarea lecturii. Cititorul nu poate fi lasat sa fie pur si simplu, ci se reclama de la el performanta, abilitate, iscusinta. Cititorul nu poate fi gratuit. Nu poate fi inapt si incapabil: el trebuie sa dea tot ce poate in actul lecturii. Adica sa trudeasca la fel de intens precum autorul. Convenabila formula si teorie, convenabila utopie! Daca toti cititorii ar fi asa, am calca direct pe stele!
Scurta mea intilnire la Budapesta cu Kertesz Imre si Esterhazy Peter a fost benefica si din alt punct de vedere: e o lectie magistrala sa ai accesul (fie chiar si pentru citeva clipe) la niste faimosi scriitori care nu au deloc trufie, care stiu ca orgoliul este un pacat teribil si, prin urmare, il evita sau il controleaza.
Ei nu comit acest lucru ca intr-o batalie pe viata si pe moarte, ci fac aceasta in mod suav. Evita sa fie trufasi tocmai pentru ca sint niste scriitori cu launtrul bine pus la punct, uman vorbind, ca sa zic asa. Stiinta de a nu fi trufas e mare lucru mai ales in cazul creatorilor al caror narcisism exista cu asupra de masura la nivel identitar. Intrucit creatorii (de orice natura) sint grandomani, autogonflati si aproape insuportabili. In cazul de fata mi-a fost dat sa vad insa exact reversul grandomanilor. Drept care am fost marcata de acesti ecleziasti ai vremurilor noastre.