Ultima perioadă politică, după relativa liniștire a apelor în urma victoriei „la masa verde“ a lui Klaus Iohannis în alegerile prezidențiale, ne arată o serie de tendințe interesante în formațiunile politice care, în urma unor alegeri anticipate sau la termen, ar trebui să dea, teoretic, majoritatea în viitoarea coaliție de guvernare. Sunt două povești cu totul diferite, pe fundamentul unor structuri politice cum nu se mai poate mai puțin asemănătoare.
La PNL par să se fi conturat două tabere cu viziuni diametral opuse: cei care par să fie majoritari și care își doresc să rămână la guvernare până în toamna anului viitor printr-o coaliție neoficială cu PMP, ALDE, bucăți absorbite din Pro România sau chiar din PSD, și cei care și-ar dori să nu lase PSD timp să se recompună în Opoziție, ci ar vrea să determine căderea Guvernului, alegeri anticipate și să forțeze alegerea primarilor în două tururi. După ani lungi de opoziție și de sărăcire a resurselor, peneliștii își văd, în sfârșit, oamenii în funcții, urmând cam aceeași logică de partid ca PSD în privința numirilor: apropiați ai liderilor județeni, ai liderilor centrali ș.a.m.d.
Meritocrație de vestibul, așadar, în contextul în care încă de la formarea Guvernului, cu excepția numirilor decise direct de Iohannis la Externe ori Apărare, PNL a ratat șansa de a veni cu o garnitură formată din oameni imposibil de atacat din punct de vedere al imaginii și cu mare greutate în societate. Pasul doi, prin racolarea la vedere a parlamentarilor care au votat moțiunea de cenzură, „cedările“ de prefecți, deconcentrate sau chiar secretari de stat către ALDE sau oameni din Pro România care s-au rupt de Ponta, demonstrează că prețul căderii Vioricăi Dăncilă a fost bine negociat în avans, iar acum „trădătorii“ își primesc tainul. În vreme ce președintele Iohannis sau Rareș Bogdan par să vorbească mai mult pentru televizor despre „politica ușilor închise“ a PNL, Ludovic Orban și „baronii“ partidului par să aibă cu totul alte planuri și să nu lase guvernarea din mână prea ușor pentru un viitor mai bun pe termen lung.
La USR, unde liniștea înaintea alegerilor locale, posibil anticipate sau generale la termen era mai mult decât necesară, apele iar s-au tulburat peste măsură. Dacă mulți useriști îi acuză pe cei de la Plus, partenerii lor, că au un președinte dictator – Cioloș, în fața căruia nimeni nu mișcă în front –, la ei acasă domnește haosul total. Scandal după scandal până la victoria finală? Este excepțională intenția de a avea un partid democratic, unde baza decide la tot pasul și unde fiecare are o voce, însă răfuieli în văzul lumii întregi, excluderi la ceas de noapte, scrisori de protest ș.a.m.d. nu au cum să facă bine nici unui tip de partid din România care mizează totuși să-și păstreze niște voturi, dacă nu să și câștige mai multe! În loc să joace tot mai ofensiv și să funcționeze permanent ca o sperietoare pentru un PNL nereformat și să amenințe să-i ia toți votanții din mediul urban, USR își folosește toată energia în răfuieli interne care, în spiritul democrației absolute, ajung să ocupe tot Facebookul.
Traversăm niște luni care vor determina în mod direct felul în care va arăta guvernarea României din iarna lui 2020 și până în 2024. Dacă USR o ia la vale și scade vertiginos în sondaje, atunci PNL s-ar putea gândi că are o șansă și singur să ia guvernarea prin alegeri anticipate sau la termen, umflându-se cu traseiști (primari pesediști, parlamentari de toate culorile etc.). Deja unii liberali vorbesc despre necesitatea unei „mari alianțe de dreapta“ cu PMP și ALDE înainte de locale, deci cu „partenerii noștri de la USR“ (cum le zice Iohannis) lăsați în ofsaid.
Problema pe scurt: dacă proiectul USR-Plus eșuează, PNL nu va mai avea nici un interes să se reformeze și se va mulțumi doar să ia locul PSD ca organizare și bazin electoral, doar că va aborda o față ceva mai europeană și nu va trece toate liniile roșii pe care, în disperarea sa, Dragnea le-a călcat.