Suntem în plin război cu un virus păcătos, iar nimeni nu știe când și care va fi finalul. De două săptămâni încoace nimeni nu vorbește decât despre coronavirus și despre efectele economice ale unei pandemii care se anunță mai cumplită decât se anticipa.
Sunt vehiculate scenarii, toate legate de momentul la care va fi atins vârful pandemiei. Va face față sistemul medical românesc la o avalanșă de cazuri? Mai degrabă nu. Dar poate fi împins punctul maxim eventual către jumătatea anului? E posibil, dar pentru asta avem nevoie de responsabilitate și de autorități ferme. Ceea ce să recunoaștem, cam greu de îndeplinit.
Lucrurile încă nu sunt dramatice în România, dar pot evolua rapid în direcția periculoasă. Vedem ce se petrece în Italia, mai nou și în Spania, în Franța sau chiar în Marea Britanie. E un impas general, o criză greu de anticipat în urmă cu o lună. Europa s-a mișcat greoi, inexplicabil chiar. Italienii n-au crezut că lor li se poate întâmpla nenorocirea, britanicii au tot sperat că imunizarea colectivă este soluția, în timp ce spaniolii au așteptat și ei zile bune până să treacă la așa numita distanțare socială.
Și totuși, cum a fost posibil ca în China, țară cu o populație de 23 de ori mai mare decât Italia, să existe un număr mai mic de morți? Este vorba despre supremația sistemului comunist în fața civilizației de tip occidental? Cu alte cuvinte, în cazul războiului împotriva COVID-19 e mai eficientă o putere discreționară care poate impune măsuri draconice decât un stat în care libertatea individuală e sfântă? Greu de formulat acum un răspuns, dar în mod sigur după terminarea crizei, cu cifrele dezastrului în față, să vedem ceva reașezări, ba chiar dezbateri aprinse pe acest subiect.
Europa n-a acționat unitar și se vede tot mai limpede că Uniunea Europeană n-are strategii pentru vremuri de criză. Sunt țări care și-au închis granițele, altele care au închis aeroporturile, în timp ce unele state doar au mimat că fac ceva.
Cât despre România, de această dată ne-am mișcat mai bine decât alții. E adevărat că sistemul nostru medical e mult sub cele ale altor statelor europene, dar guvernul a luat decizii curajoase (unele radicale!), chiar înainte ca numărul cazurilor să ajungă la 20.
Joi seară, nu ajunsesem încă la 300 de bolnavi. Nici un deces, doar două sau trei situații ceva mai complicate prin spitalele din țară. Au fost băgate persoane în carantină cu miile, s-au izolat suspecții, iar valul de români din Italia a fost oprit (e drept, cu ceva scandal) la graniță.
Școlile și universitățile au fost închise încă din primul moment, aeroporturile au devenit pustii pe fondul suspendării zborurilor, iar statul român a declarat stare de urgență la momentul oportun.
Autoritățile s-au mișcat chiar mai bine decât ne-am fi așteptat, poate speriate și de posibilul val de îmbolnăviri care ar paraliza sistemul național de sănătate în doar câteva zile. Până și gafa cu desemnarea lui Cîțu premier pare să fie dată uitării, Iohannis și Orban dansând periculos pe sârma anticipatelor până în ultima clipă.
Întrebarea e cât va dura criza actuală, câte victime vom avea și cum va arăta lumea după acest moment dificil. În prezent, oamenii sunt preocupați mai degrabă de propria supraviețuire și mai puțin de efectele economice. Însă ceea ce se petrece deja în firmele românești e la fel de dramatic ca boala propriu-zisă. Aici guvernul român pare a nu răspunde la fel de eficient cum se întâmplă deja în alte state, care pompează cu nemiluita miliarde de euro în propriile economii. Ajutorul promis de guvernul de la București firmelor obligate să tragă oblonul e mai degrabă simbolic. Iar antreprenorii au nevoie de măsuri clare acum, nu de povești îmbrăcate frumos în conferințe de presă interminabile ținute de un premier aflat la autoizolare la Vila Lac1.
Cert este că viața noastră, a fiecăruia, se va schimba radical. Nu scapă nimeni, oricât am crede că suntem de puternici în astfel de momente. Pandemia va trece mai devreme sau mai târziu, dar rămâne de văzut care va fi modelul social și politic pe care-l vom urma. Problema vaccinului își va găsi soluția la un moment dat, dar nu e clar dacă vor dispărea frica și neîncrederea unii în alții. Distanțarea socială e un concept greu de acceptat, iar urmele vor fi adânci în societățile democratice. Faceți un exercițiu simplu și imaginați-vă că de mâine coronavirusul dispare. Va fi dintr-o dată viața noastră la fel ca înainte? Pesimiștii vor spune imediat nu, dar mă tem că optimiștii vor cere timp pentru a formula răspunsul.