Dar eu una m-am indestulat cu ele, de parca ar fi fost adevarate festinuri. Toate micile intimplari pe care le-am trait sau vazut, despre care am citit sau auzit in jurul lui 1 martie mi-au tinut de foame multa vreme si m-au intremat. Acum doar am sa le-nsir ca pe niste pastile ® legate cu snur alb-rosu. Iar cindva am sa povestesc pe larg despre:
a) ce-am inteles dintr-o vizita la centrul medical „Cristian Serban” pentru copiii si adolescentii cu diabet si hemofilie, ridicat la Buzias ca un triumf asupra suferintei;
b) cum am interpretat poanta preluata de toate agentiile de presa despre cei 18 politisti comunitari din Timisoara, urcati pe scena Filarmonicii pentru ore de balet, ca sa invete dirijatul cu gratie in intersectii;
c) cit de mare mi-a fost bucuria cind am descoperit in amfiteatre un an I Litere foc de destept si curios;
d) de ce m-am gindit multa vreme la genialul pictor naiv Viorel Cristea din Ghilad, vazind cum satul e raspomenit la televizor sau prin ziare doar pentru Costel Busuioc;
e) pina unde mi s-a avintat inchipuirea stiind ca prieteni scriitori si studenti in frunte cu Daniel Vighi au inceput campania de salvat patrimoniul din satele banatene.
Ar mai fi multe, dar aleg in incheiere doua emailuri cu martisoare-martisoare. Primul l-am primit de la Industriile Caricaturii Ion Barbu: doua tablouri in rame aurite cu o pisica si un pilc de ghiocei. Plus text: „Nu sint cele mai frumoase din lume, dar sint din gradina mea”. Dupa aceasta dulceata de gest, a sosit si snopul minunat de Martzisoare necomertzisoare din partea lui Serban Foarta, via Liternet. Iata-l doar pe cel ce ma priveste si pentru care zic frumos mersi: