Ultima decadă a lui martie a concentrat atenția comunității globale, prin calendarul unor organisme abilitate, asupra artei scenice: 20 martie, Ziua Internațională a Teatrului pentru Publicul Tânăr; 21 martie, Ziua Mondială a Marionetei; 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului.
Se celebrează de mulți ani, în toată lumea, prin îndemnuri de a reveni mereu la arta milenară a construirii unor iluzii ce declanșează atâta emoție. Pentru numai câteva ceasuri, dar care au puterea de-a ne ține legați, pe artiști, o viață întreagă de această profesiune specială, pe privitori, de a-i (re)aduce în sala de privitori.
În 1962, Institutul Internațional de Teatru a propus data acestui eveniment anual ziua când la Paris se deschidea sezonul Teatrul Națiunilor. Pe lângă o serie de programe dedicate, ceea ce a devenit o cutumă de 58 de ani încoace este ca o personalitate a domeniului să adreseze un mesaj. Primul a fost Jean Cocteau. În 2020, el aparține dramaturgului Shahid Nadeem, din Pakistan, fondatorul Teatrului Ajoka (contemporan, în punjabi), al cărui parcurs instituțional, de 36 de ani de când funcționează, a fost similar la o altă scară celui al întregii istorii a artei teatrale – „din stradă în teatru“. Ajoka impresionează prin tenacitatea fondatorilor de a menține coagulat un grup ale cărui preocupări au mers pe linia implicării sociale, a abordării unor teme precum toleranța religioasă, pacea, violența la adresa femeilor, drepturile omului. În vremuri de COVID-19, cuvintele sale – „nu e niciodată nici ușor, nici lin să navighezi. Întotdeauna e o luptă“ – capătă semnificații particulare.
Teatrul se definește prin interacțiune
Locuim o planetă consemnată la domiciliu din cauza pandemiei coronavirus. Un inamic microscopic ne pune la încercare anduranța, capacitatea de a ne adapta la contexte neașteptate, posibilitatea de a ne modifica rutinele vieții personale și sociale. Virusul acesta e cel mai mare adversar pe care teatrul l-a avut în istoria recentă. Artă colectivă, teatrul se definește la toate nivelurile prin interacțiune. Creatorii lucrează împreună, în planul ideilor imaginate, obligatoriu racordate la aceeași undă. Actorii repetă laolaltă edificând personaje ce intră în acțiune sub ochii curioși ai publicului. Un public venit într-o incintă amenajată, pentru a fi alături de alții, necunoscuți, dar atrași de așteptări culturale similare.
Situația actuală impune o radicală ajustare de paradigmă. Renunțarea la calitatea de artă vie și refugiul în online este soluția artei scenice de a merge mai departe, demonstrând că are forța de a se reinventa pe o secvență scurtă. Mulți creatori repetă online. Echipa e dispersată la terminalele unor ordinatoare, în tele-brainstorming. Regizorul stabilește sarcinile de joc pe care actorii le reflectă în viitoarea producție, interpreții propun soluții, fluxul creativ stabilește parametri de fantezie ai spectacolului.
Noile structuri de lucru sunt temporare, iar rostul lor evident e continuitatea activității creative, care, spun o banalitate, nu are program fix de lucru. Inspirația e un proces fluctuant, stimulat de alți factori decât cei care determină ziua standard de muncă. Iar pentru artele spectacolului, esențială e cooperarea, stimularea reciprocă a creativității. Premierele au o dată în așteptare, dar care va veni.
Și spectacolele s-au mutat în spațiul electronic. Mediul virtual, în mod curent utilizat doar sporadic în formulele multimedia, a devenit în prezent zonă de exil actual. Pentru a se menține aproape de public, majoritatea companiilor au gândit serii de difuzare a unor spectacole înregistrate. Chestiunea care se ridică e calitatea acestor transmisii, dependentă de mai mulți factori. Determinantă e calitatea transferului video.
E bine sau mai puțin bine să strămutăm teatrul online?
Dacă e o înregistrare uzuală, doar de lucru, atunci e înțelept să nu fie arătată. Filmările profesionale, cu mai multe camere performante, din unghiuri diverse și cu o regie de montaj sunt de dorit. Un alt item care condiționează calitatea transmisiunii e lățimea de bandă a internetului și numărul de vizitatori simultani. Atât pentru transmițător, cât și pentru cel ce recepționează. Plus performanțele tehnice ale dispozitivelor utilizate.
Desigur, strategia merită o dezbatere, dacă e bine sau mai puțin bine să strămutăm teatrul online, ce anume și cum arătăm? Cert este că în zile de dificultate precum acestea, orice manieră de a te menține conectat cu publicul trebuie exploatată.
Difuzarea online mai are un atu, care, dacă e jucat cum trebuie, va avea și beneficii pe termen mediu și lung. E posibilitatea de a intra în contact cu noi categorii de spectatori, cu cei aflați la mare distanță, cu cei care nu au pășit până acum într-o sală de spectacol sau au făcut-o, dar mai rar, și care poate vor decide, după terminarea episodului COVID 19, să încerce și o experiență live. A prezenta acum spectacole pe internet e, într-un fel, echivalentul spectacolelor stradale. Pe ulița infinită a online-ului putem interacționa cu mult mai mulți spectatori, cu viitoare publicuri potențiale, arătându-le ce lume fascinantă este arta teatrală.
Shahid Nadeem scrie în mesajul său internațional: „Uneori spunem în glumă că timpurile grele sunt timpuri bune pentru teatru“. Orice glumă are, în fond, straturi de adevăr. Iar știința teatrului de a se adapta vremurilor în care funcționează e o probă a rezistenței unei arte atât de fragile.