Nu mai stiu unde am citit ca singura treaba a memoriei e sa-ti aduca aminte de Dumnezeu. In rai, omul nu avea memorie, pentru ca nu avea nevoie sa-l tina minte pe Dumnezeu. Pur si simplu se bucura ca prostul, ca si cum ar fi descoperit lumea in fiecare clipa. Dumnezeu era prezent peste tot, la orice ora. Te-ntilneai cu el la coltul drumului si-l salutai cu o usoara plecaciune a capului.
– Cum e, Adam? E bine?
– Cum adica, Doamne, bine?
– Adica te intreb daca totu-i in regula de cind te plimbi pe-aici, te simti bine?
– Cum adica ma simt bine?
– Ba, greu mai intelegi, ziceam ca fac si eu un om, sa mai am cu cine schimba o vorba, si el, vax albina. „Cum adica, ma simt bine?!”, asta-i intrebare?! Sa-ti explic. Mai ieri, erai singur, da?!
– Cum adica ieri?
– Da’ ma lasi sa-ti explic?! Am despartit cerul de ape, ziua de noapte, am facut soarele, luna si alti luminatori, am umplut lumea de vietuitoare – ma rog, ti-am mai spus povestea, da’ tu cam ai prostul obicei sa uiti – si am vazut ca toate acestea sint bune…
– Cum adica bune?
– Asteapta!… Apoi te-am facut pe tine. Si-apoi mi-am spus ca n-ar fi rau sa-ti fac un ajutor potrivit. Si-am facut femeia, ca sa nu mai fii singur. Ei, poftim, femeia e un lucru bun, pentru ca nu mai esti singur, ceea ce ar fi un lucru rau. Intelegi?
– Doamne iarta-ma, da’ eu n-am habar ce-i aia rau, bun!
– Ai sa pricepi! Sau, ma rog, asta-i alegerea ta, eu nu ma bag, sint adeptul liberului arbitru. Daca ai minca din pomul ala din care ti-am zis ca n-ai voie sa maninci, ai intelege… Si nu care cumva sa te prind ca maninci din roadele sale!… Sau, ma rog, din partea mea poti sa maninci, daca tu crezi ca e bine, te avertizez insa ca e rau. Eu nu-s din aia care-o tin una si buna pe-a lor, fa asta, fa cealalta. Mie-mi place sa las omul liber. Dar tu nu poti sa fii liber decit daca ma alegi pe mine. Intelegi?!…
Si rau a procedat ca nu l-a inzestrat pe om cu mai multa memorie de la inceput! Odata ce-a prins a se dumiri cam cum sta treaba cu raul si cu binele, era deja prea tirziu.