Cartea Scandalul secolului (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți) a fost publicată la Editura RAO în 2020. Volumul este o antologie de publicistică, reunind texte publicate de Gabriel García Márquez în presă între 1950 și 1984.
Credeam că lucrurile vor rămâne așa pentru totdeauna: cartea mea preferată de Gabriel García Márquez va fi mereu Cronica unei morți anunțate.
O preferasem și toamnei patriarhului și acelui veac de singurătate și dragostei din vremea holerei și generalului în labirintul său, fiindcă o găsisem „omenească“. Niciodată n-am crezut că omenesc înseamnă puțin.
Cronica era cea mai frumoasă dovadă pe care o aveam că telegrafistul din Aracataca nu fusese, totuși, un extraterestru și urmașii săi nu primiseră înzestrări care nu s-ar cuveni lăsate pe mâna muritorilor.
Cronica era scrisă ca o anchetă jurnalistică – se înțelege, ca o anchetă jurnalistică magnifică, scrisă de cel mai talentat scriitor din secolul XX.
Apoi am citit această antologie de publicistică. Gabriel García Márquez a scris zeci de ani în ziare așa cum și-a scris romanele și povestirile: ca și cum ar fi ultimul lucru pe care l-ar face.
Gabriel García Márquez a fost un mare descoperitor de noi continente în literatură. Nimeni n-a mai călătorit ca el prin tărâmurile morților, nimeni nu s-a mai întors ca el din jungla marilor păcate omenești. El știa să ia timpul trecut și să facă din el o insuportabilă frumusețe, insuportabilă, dar nu indecentă; insuportabilă, dar nu vinovată.
Gabriel García Márquez a făcut totul în literatură, fiindcă se născuse cu harul de a vedea și de a auzi poveștile și știa toate cuvintele, precum și toate tăcerile. Acesta este talentul.
Orbiți de talentul acesta, ajungem să credem, cum am crezut și eu atâtea decenii, că el a fost urmașul unor extratereștri pasionați de nuvele. Vestea bună există și ea ne spune că nu a fost. Gabriel García Márquez a fost, totuși, om, mai exact cea mai rară specie de oameni: un geniu care se trudește ca și cum n-ar avea geniu. Gabriel García Márquez a fost un mare truditor, iar antologia sa de publicistică ne-o arată.
Textele sale din ziare sunt, desigur, și ele perfecte, au perfecțiunea uitată a montajelor lui Dos Passos. Perfecțiunea lor este și mai generoasă: ele ne arată și travaliul, ele ne spun și toată durerea nașterii lor.
Gabriel García Márquez scrie cu arta la vedere. Pur și simplu, adeseori se trezește povestind cum anume ajunge să vadă texte oriunde se uită. Iar Gabriel García Márquez se uita peste tot.
Marile sale romane pleacă din truda acestui gazetar care răsucește fusele orare, face foamea în Columbia, se îmbată cu speranța filmelor de cinema la Roma, naufragiază în Venezuela, caută adevărul la Budapesta, se îndrăgostește de o revoluție la Havana.
Și, dacă vreți să știți, Gabriel García Márquez l-a văzut o dată pe Ernest Hemingway pe un trotuar din Paris și era ca și cum atunci ar fi atins cerul. Márquez l-a strigat Maestro! Hemingway a dat din mână și i-a spus necunoscutului: Adios, amigo!
Gabriel García Márquez a fost un gazetar romantic, îndrăgostit de frumusețea vieților bine trăite. Nu mai trăiesc astăzi asemenea gazetari și, la drept vorbind, nici prea mulți gazetari nu mai trăiesc.
Gabriel García Márquez avea dreptate: ziaristica este cea mai frumoasă meserie din lume și el a rămas toată viața un ziarist și toate cărțile lui sunt cărțile unui ziarist, chiar dacă nimeni, niciodată nu l-a crezut.
După ce am citit Scandalul secolului, eu îl cred și acum caut puterea să mă iert pentru păcatul de a fi fost orb.
Gabriel García Márquez a aflat ce e omul cutreierând nu câmpiile elizee ale imaginației sale luxuriante, ci străzile secundare ale marilor orașe, căutând personaje vii, muritori de foame, prostituate și îngeri, și ascultându-le viețile, cu inima deschisă. Fiind, adică, ziarist în fiecare zi.
Și mai e ceva: marele reporter nerecunoscut și-a cheltuit o avere din banii de pe Premiul Nobel pentru Literatură ca să facă gazetărie în Columbia, ca și cum ar fi fost propriul său personaj, un visător și un sublim învins.
Gabriel García Márquez ar fi vrut să fie ținut minte pentru ziaristica sa, iar oamenii au crezut că e doar încă una dintre excentricitățile sale.
Nu era: Gabriel García Márquez a trăit și a scris știind întotdeauna cine era, mai ales atunci când te lua de mână și te ducea în ireal. Gabriel García Márquez este cel mai mare ziarist necunoscut.