Aflu de la prietena mea, criticul teatral Irina Wolf, că Burgtheater din Viena a pus în vânzare biletele la spectacolele programate în luna septembrie. Se deschide stagiunea 2020-2021, cu reprezentații în interior. În editorialul de pe pagina web se menționează „noua normalitate“, aceasta impusă de pandemie, cu mască, distanță între oameni și mare atenție la igiena mâinilor. Printre titluri, Viața e vis de Pedro Calderón de la Barca, Antigona. Un recviem de Thomas Köck pornind de la Sofocle, Mândrie și prejudecată* (*sau ceva) de Isobel McArthur după Jane Austen. Programul online, care a curs toată vara, continuă până atunci.
„The Stage“ anunța săptămâna trecută decizia autorităților britanice de a îngădui redeschiderea incintelor teatrale, cu norme stricte de distanță între cei din public. De pe 15 august, după o amânare a termenului inițial, care fusese 31 iulie, într-un calendar etapizat al relaxărilor gândit de autorități și medici în termenii „dacă cifra îmbolnăvirilor scade la… atunci e în siguranță să redeschidem“. Calculele teatrelor din West End, districtul teatral londonez care concentrează cele mai celebre așezăminte scenice private, dar nu numai ale lor, arată că limitarea numărului de plătitori de bilete nu va permite acoperirea cheltuielilor, așa că foarte probabil nu toată lumea va reîncepe activitatea. Să mai amâne până când pandemia va coborî la cote ce vor minimiza riscurile de contaminare, chiar dacă publicul va fi mai numeros.
Interesant în politica britanică de revenire la viața socială e că puburile, localurile publice în general și cinematografele au avut întâietate și că urmează și cazinourile. Foarte probabil, în decizie au contat, după aspectele sanitare, care acum dețin supremația peste tot în lume, cele economice. Julien Bird, directorul executiv al Society of London Theater a subliniat într-o luare publică de poziție că „teatrul vrea să-și reia locul alături restaurante, galerii, muzee și cinematografe în a fi un contribuitor major la refacerea economico-socială a țării și, în egală măsură, la delectarea publicului și sprijinirea comunității locale“.
Am dat cele două exemple spre a reaminti prin ele care este viziunea europeană asupra artei scenice și a contribuției ei în societăți așezate, afectate și ele, ca noi toți, de valul maladiv pricinuit de SarsCov2. În țara noastră, situația medicală nu e deloc pe roze în acest moment al anului, iar ignorarea de către o parte a concetățenilor a regulilor elementare de stopare a contaminării a dus constant la creșterea numărului de infectări. Și la înghețarea relaxărilor la care priveau cu speranță instituțiile de spectacole.
Oamenii au obosit prea devreme
Mult-așteptata vacanță, nevoia, perfect îndreptățită, de a evada din recluziunea stării de urgență, de a schimba, la propriu, peisajul și de a reîncărca bateriile pentru anul pandemic care urmează, cum estimează specialiștii, au plimbat populația dintr-o parte în alta și, odată cu ea, și virusul. Modelările statistice nu sunt optimiste, oamenii au obosit prea devreme, nu mai au răbdare și, dorindu-și rutinele de dinainte, uită sau refuză să poarte corect masca, să stea la doi metri de ceilalți, să se spele pe mâini mai des decât altădată ori să folosească dezinfectant. Numărul de îmbolnăviri crește, perspectiva de a ne relua viața culturală live de interior pare că se tot îndepărtează. Artiștii români joacă în aer liber, în locuri ce-au putut fi cât de cât amenajate în acest scop, spectacole pe care le-au putut adapta, sau fac streaming cu pay per view.
Nimeni, dar absolut nimeni, nu vorbește despre ce se va întâmpla cu instituțiile de spectacole din toamnă. Până pe la jumătatea lui octombrie, daca vremea va fi prietenoasă cu artiștii, vor mai fi reprezentații outdoors. Apoi? Online-ul pare să-și fi epuizat din atractivitate în cele câteva luni de consemn la domiciliu și rămâne, oricum, o opțiune alternativă la ceva despre care autoritățile nu vorbesc deloc.
Nu pot să nu remarc evidența că, deși se plasează pe același loc de risc epidemiologic cu teatrul, slujbele religioase și jocurile de noroc au beneficiat de prioritate în fața activităților scenice live.
Pregătirea unor scenarii
Nu putem anticipa evoluția pandemiei în România, ea depinde esențial de comportamentul nostru preventiv, dar e necesar să se discute despre opțiunile pe care aceste instituții și artiștii le-ar putea avea în noua stagiune. Succesive rectificări bugetare negative au golit conturile destinate programelor culturale, venituri proprii nu s-au făcut decât limitat, așa încât cei din domeniu ar trebui să fie la curent cu posibilele variante. Pentru a pregăti reîntâlnirea cu publicul și a imagina strategii de supraviețuire estetică și financiară.
Înțeleaptă ar fi pregătirea unor scenarii care să vizeze o gradualitate a ocupării sălilor, în așa fel încât să nu pună în pericol sănătatea. Echipe de epidemiologi, oameni de teatru, reprezentanți ai autorităților ar trebui să lucreze la simulări. S-ar putea începe cu un procent de, nu știu, 30 la sută, pentru a vedea efectele, după care să se redimensioneze în sus sau în jos accesul publicului/ reprezentație.
Deocamdată, orașele sunt împânzite de promisiuni electorale din care se scurge lapte și miere, oamenii savurează ultimele zile de concediu, pe actori îi paște deprofesionalizarea după mai bine de jumătate de an de inactivitate, iar spectatorii se îndepărtează de ușile teatrelor.