Este incredibil ce a reușit PSD în doar câteva săptămâni. Și-a făcut imaginea țăndări. PSD pare acum o formațiune de pluton, care nu mai sperie pe nimeni.
Un partid condus de oameni fără forță, fără chef de luptă și fără speranța că se mai poate schimba ceva până la alegerile care bat la ușă. Împinsă de la spate de baronii din teritoriu, conducerea partidului s-a văzut obligată să depună o moțiune de cenzură. Marcel Ciolacu n-a crezut cu adevărat în reușita demersului, dovadă fiind rezultatul dezastruos la votul din Parlament. Atunci de ce s-au mai chinuit pesediștii s-o depună? Moțiunea n-a fost pentru marele public, așa cum se întâmplă de regulă, mai ales în buza campaniilor electorale, ci a avut doar rațiuni interne, de partid. O reglare de conturi în desfășurare, care începuse înainte de congres.
Faptul că un personaj precum Cătălin Rădulescu nu s-a prezentat la vot arată că în interiorul PSD lucrurile sunt mai încâlcite decât se vede din afară. Eu unul nu cred că Rădulescu, cunoscut pentru ieșirile sale violente la adresa PNL, ar putea pactiza cu dușmanul. Mai direct spus, nu cred că omul a făcut blat cu liberalii. Chiar nu cred asta, deși s-au văzut multe în politică.
Au existat două categorii de aleși pesediști care au trântit moțiunea. Unii într-adevăr au primit se pare diverse favoruri (locuri eligibile la PNL, funcții în administrație pentru ei sau rudele lor, alte avantaje), iar alții care reprezintă diverse curente în partid și care au vrut ca moțiunea să nu treacă pentru a șubrezi și mai tare poziția echipei Ciolacu. Iar Rădulescu pare să fie exponentul unei astfel de grupări.
Sondajele de opinie nu arată deloc bine pentru PSD, iar social-democrații care vor câștiga în primării sau consilii județene știu că va fi meritul lor și mai puțin al partidului. La alegerile parlamentare lucrurile stau altfel. Oricât de bine e înșurubat un partid în teritoriu, mașinăria se poate gripa. La parlamentare, primarii trag dacă au chef, dacă au pentru cine și dacă știu că formațiunea lor are șanse să intre la guvernare. Cum scrutinul pentru noul Parlament va fi imediat după locale, noii primari se vor orienta, își vor doza efortul, inclusiv banii, dar în nici un caz nu-i vor ostiliza pe cei care vor merge la Palatul Victoria. Pentru orice pesedist cu scaun la cap este clar că șansele ca PSD să formeze viitorul sunt minime. Chiar și în cazul, puțin probabil, în care PNL s-ar prăbuși la 23-25 la sută, cu USR-PLUS, eventual UDMR și minorități, liberalii tot ar strânge de-o majoritate, chinuită, ce e drept, pentru noul guvern. În plus, cei din PSD știu că președintele Klaus Iohannis nu va da guvernarea PSD-ului decât dacă social-democrații vor repeta performanța din 2016 când au luat 45 la sută. Ceea ce, să recunoaștem, la ora asta este imposibil.
Tot ce se petrece în această perioadă cu PSD are legătură cu ceea ce se va întâmpla în partid după cele două rânduri de alegeri. Atunci de fapt va fi marea confruntare, acum unii îi lasă pe ceilalți doar să-și rupă gâtul.
Va fi interesant de urmărit inclusiv bătălia pe București de la locale. Gabriela Firea își dă seama că victoria la Capitală o va înscăuna în fruntea PSD, în timp ce înfrângerea îi barează drumul către șefia PSD.
În aceste condiții, devine obsedantă întrebarea dacă Marcel Ciolacu e interesat de victoria Gabrielei Firea sau mai degrabă ar vrea s-o coboare de pe soclu pentru a nu-i pune probleme în interiorul PSD.
Revenind la moțiunea de cenzură, rezultatul e o catastrofă pentru PSD. Dacă știi că nu poți, mai bine stai în banca ta. Nu forțezi, nu riști, pentru că te duci direct în cap.
Ultimul sondaj realizat de IMAS arată că PSD a coborât spre 20 la sută. Un scor incredibil dacă ne gândim că partidul n-a prea avut sub 30 la sută în alegeri. Din partidul-sperietoare n-a mai rămas mare lucru.
Structura electoratului se modifică, iar noua conducere pare să fi înțeles că viitorul PSD e sumbru doar cu mesaje antieuropene. E o bătălie surdă pentru supremația PSD, dar întrebarea e dacă acest partid are forța unei readaptări. România are nevoie de o stângă modernă și europeană, care să nu mai inspire teamă și repulsie nu doar aici în țară, ci și la Bruxelles. Problema e că oameni ca Buzatu de la Vaslui, Vasilescu de la Dolj, Oprișan, Arsene sau Firea nu vor reforma niciodată PSD.
Întrebarea e dacă tripleta Ciolacu-Grindeanu-Dâncu are forța să reformeze cu adevărat un partid care n-a scăpat de fantomele trecutului, dar nici de balaurii prezentului.