Daft Punk: epilogul
A fost marea surpriză a lunii februarie: după 28 de ani de activitate, celebrul duo francez Daft Punk și-a anunțat retragerea printr-un clip enigmatic numit Epilogue, în care cei doi muzicieni se despart în deșert, iar unul dintre ei se dezintegrează.
Publicului nu i-a fost oferită nici o explicație pentru această dizolvare a unui grup cu o influență covârșitoare asupra muzicii dance și electronice franceze din ultimele trei decenii. Dar anunțul a avut efectul unei adevărate bombe, atât în rândul fanilor, cât și al colegilor de breaslă. Evenimentul a fost marcat și comentat intens în presă și în social media unde, numai pe Twitter, luni, după anunț, au fost postate 162.363 mesaje, câte 27 pe secundă.
Decizia celor doi misterioși muzicieni Thomas Bangalter și Guy-Manuel de Homem-Christo care, de-a lungul carierei, au scos patru discuri de uriaș succes, a dezamăgit fanii care așteptau cu nerăbdare revenirea lor pe scenă.
Ce va urma? Toată lumea se înghesuie să prezică viitorul foștilor Daft Punk, fiindcă toți cred că ei trebuie să continue să creeze. „Sunt vii și își vor continua cariera“, spune Jean-Michel Jarre, maestrul muzicii electronice franceze care se declară foarte bucuros dacă ar reuși să lucreze cu ei pe viitor. Deocamdată, se speculează că cei doi muzicieni vor scoate albume solo sau ar putea lucra, separat, pentru coloane sonore de filme. „Și, în plus, nimeni nu le interzice să se reformeze, există numeroase alte exemple în istorie“, crede Yves Bigot, coautor al cărții Daft Punk, incognito.
Cum sună muzica infernului
Optzeci de muzicieni și ingineri de sunet s-au asociat pentru a descoperi și înregistra sunetele și muzica ce au însoțit primele mari texte ale literaturii italiene, mai precis Infernul, prima parte a Divinei comedii de Dante Alighieri, text de la a cărui apariție se împlinesc anul acesta șapte secole. Astfel, acest proiect internațional, City and memories Inferno, a reușit să întocmească un întreg soundtrack dintre care părți au fost folosite pentru a realiza o coloană sonoră pentru fascinantul film mut Infernul lui Dante, realizat de italieni în 1911. Muzica și filmul pot fi găsite la adresa https://citiesandmemory.com/inferno/.
În același timp, Enrico Mazzone, un artist din Torino, a realizat o ilustrație a textului lui Dante intitulată Rubedo, lungă de 97 de metri. O litografie care a necesitat cinci ani pentru a fi realizată.
Hercule vs. Facebook
Actorul Kevin Sorbo, cunoscut din serialele Hercule și Andromeda, a fost eliminat de pe Facebook după ce ar fi postat informații despre vaccinurile anticoronavirus pe care angajații gigantului social media le consideră false. „Evident, libertatea de expresie nu mai există“, a comentat Sorbo, cunoscut pentru convingerile lui creștine și conservatoare. „Este uluitor că Facebook a ajuns să aibă mai multă putere decât guvernul, iar guvernul îi permite să elimine vocea celor cu care nu sunt de acord.“
Un thriller marca Hillary
Hillary Clinton va scrie un thriller politic în colaborare cu autoarea Louise Penny, un thriller care pare să nu-l ierte pe fostul ei rival în alegeri, Donald Trump. În viitorul roman numit State of Terror, eroina principală este o tânără secretară de stat care ajunge în funcție după patru ani de administrație (ce seamănă cu viziunea democrată asupra administrației Trump) și este confruntată cu o periculoasă conspirație.
Și soțul lui Hillary, fostul președinte Bill Clinton a scris un thriller politic, împreună cu James Patterson, The President Is Missing, în 2018, și pregătește un altul, The President’s Daughter.
Nu sunt singurii politicieni care și-au încercat mâna la scris ficțiune:
– Winston Churchill a scris ficțiunea Savrola: A Tale Of The Revolution In Laurania în 1900.
– Jimmy Carter a publicat în 2003 The Hornet’s Nest: A Novel Of The Revolutionary War, prima carte de ficțiune publicată de un fost președinte american.
– Conservatorul britanic Michael Dobbs, fost colaborator al lui Margaret Thatcher, a scris trilogia de mare succes House of Cards, adaptată inițial de studiourile britanice și apoi, cu și mai mare succes, de către Netflix.
– Édouard Philippe a scris două thrilleruri înainte de a deveni prim-ministru al Franței.
Cronica neagră
– Lawrence Ferlinghetti (101 ani), poet, editor și activist american, una dintre marile personalități ale mișcării beat, care a publicat cărți și poezii de autori precum Jack Kerouac, Allen Ginsberg sau William S. Burroughs.
– Arturo Di Modica (80 de ani), sculptor sicilian autor al celebrei statui Charging Bull, taurul din bronz care a devenit simbol al Wall Street. Inițial, taurul a fost instalat ilegal, peste noapte, în fața Bursei din New York după crahul din 1987, ca un „simbol al forței și puterii poporului“.
1 Trackback