Dintre multele sentințe emise în timpul pandemiei, mi-a rămas în minte una anume – căreia, drept să zic, la început nu i-am dat prea multă atenție: cum că, în urma lunilor de restricție și izolare, psihologii și psihiatrii o să lucreze mult peste program ani buni de-acum înainte.
Altfel spus, o luăm razna cu toții (poate chiar și psihologii și psihanaliștii). O luăm razna fiindcă suntem animale sociale complicate – mai animale decât am fi crezut, mai complicat sociale decât ni s-a părut de câteva decenii încoace, de când cu era internetului. Animale sociale fără societate – e de-ajuns ca să ne zguduie mințile și să ne zdruncine complet lumea în care trăim.
Ce am remarcat în primul rând a fost faptul că oamenii au devenit mult mai nervoși și devin repede colerici. Părerea mea (chiar dacă fluier încetișor în biserică) e că și manifestațiile violente declanșate în ultimul an în Statele Unite ori prin alte părți ale lumii – fie ele declanșate de stânga ori de dreapta politică, inclusiv atacul asupra Capitoliului – au fost motivate în mare măsură de această furie acumulată, ținută sub presiune, care și-a găsit o cauză (mai mult sau mai puțin morală ori justificată) pentru a se consuma și o direcție în care să se defuleze. Cred că putea fi și mai rău. Sau o să fie, cine să mai știe.
Dar oamenii sunt nervoși oricum, nu au nevoie de cauze politice sau civice. Răbdarea șoferilor la semafoare e mai scurtă ca oricând. Tuturor le sare țandăra cât ai clipi, din motive dintre cele mai banale. Mi-amintesc acum o pățanie măruntă de-a soției mele, Alina, la un magazin local oarecare. Unul cu produse din carne de porc – poate o fi ceva simbolic, legat de agresivitatea viscerală a vânătorilor-prădători în situații de criză, ce scot din noi sinele primitiv. În fine, abia ce intrase în magazin și s-a apropiat de galantar ca să vadă ce-ar putea cumpăra, când doi inși din fața ei, soț și soție, au sărit ca arși și-au început să strige că-i agresează, că se urcă pe ei (deși Alina era încă la vreun metru și ceva), că le încalcă spațiul de protecție și că asta-i nesimțire, cum își permite… La început Alina a încercat să fie împăciuitoare și rațională în argumentație: nu era chiar aproape de ei, magazinul era micuț, toată lumea purta oricum mască.
Dar cuplul nervos era nervos, n-aveai ce să-i faci, și nici Alina, moldoveancă aprigă (scuze pentru clișeu), nu venea dintr-un paradis fără pandemie, avea și ea furia ei strânsă bine și îndesată acolo înăuntru, așa că i-a dat drumul. A intervenit și vânzătoarea ca să-i ia apărarea, încercând să le explice celor doi că doamna era totuși departe de ei, că exagerează, iar în clipa aceea toată mânia cuplului s-a revărsat peste ea. Într-un final oamenii și-au luat cumpărăturile, au luat și numele vânzătoarei, amenințând că o să o reclame la patronul magazinului, și au plecat trântind ușa. Și toată lumea a rămas nemulțumită, deși, poate, cu câteva calorii de furie consumate.
Iar ăsta e un fleac, o întâmplare din multele de fiecare zi, nici nu se compară cu furiile ce se revarsă, din lipsă de socializare autentică, pe rețelele de socializare. La orice postare cât de cât sensibilă, fie că e vorba de masca de protecție, de câinii vagabonzi, de ministrul Sănătății sau de un mic anunț imobiliar personal, nu trec nici două replici până să apară atacurile la persoană, iar pe la a zecea (cel mult) se declanșează și jignirile grosolane ori înjurăturile elaborate. De-acum mă aștept ca și la benignele fotografii cu floricele și cafele însoțite de urarea cu litere înflorate „Bună dimineața!“ să apară comentarii nervoase: ce-i așa bun în ea?, o fi bună pentru tine, securist bătrân, lumea moare și tu bei cafea, pun pariu că te-ai vaccinat pe șest etc. Nu era Facebookul chiar cel mai pașnic spațiu virtual de pe lume, dar acum cred că dacă toată furia descărcată acolo s-ar putea converti în energie curată, ar alimenta întreaga planetă vreme de câțiva ani. Până trece pandemia.
Îmi vine să zic și eu, la fel ca bătrânii odinioară, că uite ce s-a înrăit lumea, mâine-poimâine se pornește un război. De-aia ar fi bine să ne vaccinăm odată toți, să ieșim în lume, să ne întâlnim la o terasă, la o bere, o cafea, mai vorbim, ne mai înțelegem – așa, ca oamenii.
1 Trackback