În octombrie 2019, în cartierul Tătărași, s-a deschis Teatrul din Stejar, unicul spațiu independent din Iași consacrat artelor spectacolului. E proiectul celor patru frați Ivan, Ovidiu, Titus, Theodor și George, care au făcut cu toții studii de Arte (în ordinea enumerării, Actorie și Regie, Sculptură, Actorie, Grafică). De administrarea micii întreprinderi se ocupă în prezent Theo, iar sala e mai mereu plină.
Teatrul se află la etajul unui complex comercial și beneficiază de două spații de aproape 100mp fiecare, care îngăduie viziuni scenice în formule flexibile. Misiunea pe care și-au propus-o cei de la Stejar e să sprijine tinerii artiști și să impună la nivel național mișcarea teatrală independentă a locului. Cu sistemul non-etatist sunt obișnuiți. În 2011 au înființat o trupă de teatru de improvizație cu un nume de ținut minte, IDIOT, care a rezistat cu spectacole susținute în perimetre neconvenționale, într-o formulă comercială, apropiată de public.
Numele proiectului antreprenorial Teatrul din Stejar vine de la acela al străzii pe care se află incinta, o opțiune inspirată pentru a indica localizarea. Asemenea mici spații și constrângerile financiare asociate inițiativelor culturale independente, pe care vi le puteți ușor închipui, hrănesc, paradoxal, imaginația și oferă producții pe care nu le găsești pe scene subvenționate. Acolo am văzut Ivan, un ghem de emoții complicate ce se transferă gradat publicului în decursul orei și jumătate cât durează reprezentația.
O narațiune dezvăluită gradat
Spectacolul regizat de Antonella Cornici (asistent de regie: Miruna Hriscu) e construit pe textul lui Javier De Dios Lopéz, dramaturg, profesor de limbă, literatură și arte scenice la Madrid, ancorat tematic și stilistic în problematicile actualității. Piesa acestuia pornește de la întâmplări reale, precizare necesară pentru atestarea veridicității feliei de viață pe care o strămută la rampă. Ivan e un tânăr cu probleme acasă, cu probleme la școală, un rebel rătăcit pe cărările întortocheate ale drumului personal către maturitate. Textul are o forță dramaturgică a cărei sursă este, în proporții egale, puterea factualului și priceperea autorului de a teatraliza. Structura fragmentară, o narațiune dezvăluită gradat, combinarea echilibrată a planurilor narative cu cele psihologice, personaje cu linii caracteriale ferme dau contururile nete ale acestei lucrări traduse de Luminița Voina Răuț.
Antonella Cornici a elaborat un construct regizoral articulat pe dialogul actoricesc dintre profesorii de la Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu“ (ea însăși predă Regie) și studenții lor, aducându-i împreună într-un context de lucru non-didactic, care le stimulează creativitatea. Pentru studenți e provocator să joace alături de profii lor, pentru mentori e productiv să îi vadă pe discipoli bătând convingător din aripi pe căile carierei artistice.
Construcție regizorală coerentă
Poveștile scenice care se întretaie în spectacol vorbesc despre oameni în momente de dificultate emoțională și socială, cu biografii încurcate care nu lasă loc visării. Sunt eșantioane de realitate pură, iar acest lucru transpare în energia autentică a mizanscenei. Regia a așezat un inspirat accent pe latura umană, individuală, lăsând în fundal socialul care ne condiționează bucuriile și tristețile.
Ivan e elev în an final, marcat sufletește de pierderea celei care l-a adus pe lume și a dragostei materne de care fiecare dintre noi avem atât de multă nevoie. Provoacă dificultăți, e violent cu propriul tată, nu studiază, terorizează o profesoară care-i cade în mrejele țesute ca o irezistibilă pânză de păianjen.
Într-o scenografie ultra-minimalistă (câteva cuburi negre), cei cinci actori (Răzvan Conțu/ Ivan, Doru Aftanasiu/ Tatăl, Alexandra Diaconița/ Profesoara, Vasilica Bălăiță/ Directoarea, Silvia Cămănaru/ Luna) generează o dinamică în care converg componenta de vorbe, partea video (Andrei Cozlac) și cea coregrafică (Alice Veliche, Alexandru Radu). O vizualitate rezultată din fotografii animate și mini-videouri și o mișcare scenică activă și fluidă devin comentarii semantice a ceea ce ni se transmite prin replici. Sonoritățile ilustrației muzicale augmentează stările emoționale în această construcție regizorală coerentă, valorificând scenic materialul dramaturgic și punând în valoare distribuția. E remarcabil tandemul studenți-tutori, nu se simte nici o disonanță, nici de altitudine creatoare, nici de ambitus interpretativ. Transferul de expertiză estetică funcționează perfect.
1 Trackback