S-a încheiat și ediția 2020/ 2021 a Concursului Internațional „George Enescu“, o ediție care, înainte de toate, a însemnat tinerețe în muzică și public în sală. Și a fost bine că relaxarea restricțiilor de pandemie s-a suprapus cu această competiție importantă, înainte ca în România să duduie motoarele galelor, concertelor potpuriu și altor șuete muzicale cu pretenții. Săptămâna asta am stat de vorbă pentru SdeC cu cei trei tineri români laureați la violoncel, vioară și pian, dar, înainte de răspunsurile lor, alte câteva impresii în contratimp despre concurs și recitalurile extraordinare ale unor muzicieni minunați, a căror carieră se întâlnește în câteva puncte esențiale cu numele și muzica lui Enescu.
Remarcabil recitalul pianistei bulgare Victoria Vassilenko de marți, 18 mai. Într-un program impresionant și complex, câștigătoarea secțiunii pian în 2016 seduce cu trei Dansuri argentiniene de Ginastera, între care senzorialul Danza de la moza donosa, și filigranează cu nerv și pasiune trei Preludii de Debussy. Ton just, delicatețe și patos rusesc în aranjamentele Ceaikovski/ Pletnev din Suita Frumoasa din pădurea adormită și monumentalitate virtuoză în magnificul ciclu Tablouri dintr-o expoziție de Mussorgski. Victoria e o pianistă admirabilă, frumusețea acestui recital e combustibil pentru toți cei care o ascultă în sală sau online. Astăzi cântă, predă și face muzică de cameră la două și la patru mâini cu soțul ei, pianistul rus Serghei Redkin. Pentru cei care nu au ascultat-o, iat-o aici, într-o înregistrare realizată la scurt timp după succesul din 2016 la Enescu, cu muzică de Bach:
https://www.youtube.com/watch?v=uvNfWnYl7iQ
Mă dezamăgește din nou prezența redusă în sală la semifinalele de vioară și pian. Sunt puțini tineri la aceste etape, mai ales în condițiile în care organizatorii au asigurat locuri pentru 50 de elevi și studenți ai liceelor și conservatoarelor de specialitate. Probele de foc cu bucătăria emoțională a unei competiții de nivelul celei de la București sunt de neratat pentru toți cei care visează să performeze vreodată pe o scenă. Îmi amintesc revolta din scrisoarea deschisă publicată în 2016 de marele violonist și profesor Remus Azoiței, membru al juriului la secțiunea vioară și la ediția 2020/2021: „Sunt extrem de dezolat că o asemenea competiție de calibru mondial are parte de o sală fără spectatori, este o rușine! Unde sunt tinerii noștri muzicieni, viitorii interpreți de mâine?“. O scrisoare valabilă și astăzi, curioșii o pot găsi pe internet.
În semifinale, nivelul e unul incredibil, atât la vioară, cât și la pian. Mă impresionează, ca întotdeauna, conștiinciozitatea tinerilor asiatici, în special cea a sud-coreenilor – au fost 50 de tineri muzicieni din Coreea de Sud anul acesta la Enescu!
Finaliștii se detașează încă din semifinale, într-o astfel de competiție, pe lângă tehnică și trăire, e nevoie de multă stăpânire de sine. Mi-au plăcut Adela Liculescu și Valentin Șerban, în special în partiturile enesciene, Sonata nr. 2 pentru vioară și Suita nr. 2 Des Cloches sonores, mi-a plăcut Impresii din copilărie op. 28 cu o altă sud-coreeană care n-a prins finala și mi-a plăcut fervoarea tuturor celor de pe scenă. Mi-au plăcut Jaewoon Wee, locul II vioară, și Marcin Wieczorek, locul III pian, dar nu mi-a plăcut Yeon-Min Park, locul I pian, în Rahmaninov 3. Mi-au plăcut oamenii din sală și emoția lor.
Muzica e o chestiune care e strâns legată de verbul „a dărui“. E adevărat, juriile sunt imprevizibile și subiective, alegerea ține de multe și mărunte detalii, contează cu cine ai studiat și cu ce te-ai îmbrăcat, acompaniatorul și orchestra, dar, înainte de toate, trebuie să fii foarte-foarte bun. Al naibii de bun!
N-am prea multe de spus despre recitalul Brahms cu Dmitri Sitkovețki și Iain Burnside, poate doar că s-au schimbat destul de multe în abordarea stilistică a marelui violonist și profesor rus de la înregistrarea acestor sonate cu minunata Bella Davidovici de acum zece ani. Și faptul că, personal, mi-aș fi dorit un recital cu un program eteroclit în locul acestui Brahms ca la carte. Dar Brahmsul celor doi prieteni – căutați pe YouTube o sesiune live Q&A despre muzică în pandemie cu Sitkovețki și Burnside – a sunat minunat la Ateneu, un duo sudat, de o forță magnetică, cu un sunet ireproșabil și o admirabilă energie creativ-interpretativă.
Toți cei trei laureați români ai acestei ediții a Concursului Enescu sunt deja muzicieni formidabili. Toți trei au muncit multe dintre orele libere ale copilăriei, au participat la competiții și festivaluri, au cântat în și cu orchestre mai mari sau mai mici, au studiat afară și au fost aplaudați la scenă deschisă de noi, compatrioții lor, și de melomani din toată lumea. Toți trei ne-au făcut mândri, le datorăm încă o dată aplauze pentru că ne-au emoționat. Dar, pentru ca acest portret robot al câștigătorului român de Enescu să fie complet, mai trebuie spus că, până la laurii de la Enescu, toți trei au avut parte și de indiferență, ingratitudine, jigniri și hărțuieli. Frumusețea în viață e greu de atins.
Ar fi multe de spus la concluzii: despre publicul din sală și emoții, despre bucurie și problemele acompaniamentului orchestral din finale, despre invidie și egolatrie, dar și despre frumusețea curată a tinereții încununate de surâsul gloriei. În locul lor, un scurt interviu a tre, ca în jucăușele sonate baroce ale lui Vivaldi. Felicitări, putere și spor pe mai departe, Ștefan Cazacu, locul III secțiunea violoncel, Adela Liculescu, locul II secțiunea pian și Valentin Șerban, locul I, secțiunea vioară! Bravo!
Interviu a tre:
- Ce a însemnat pentru tine participarea la Concursul Enescu?
- Dar premiul?
- De ce ai ales acel concert pentru finala cu orchestră? Care e relația ta cu acea partitură?
- Cum comentezi afirmația lui Bartók: „Competițiile sunt pentru cai, nu pentru artiști“?
Ștefan Cazacu, locul III secțiunea violoncel
Ștefan Cazacu © Andrei Gîndac
- A fost o provocare și o plăcere în același timp. Mă bucură faptul că am ajuns în finală, deoarece sunt primul violoncelist român care a reușit această performanță.
- Premiul a venit ca o recunoaștere a muncii depuse pe tot parcursul desfășurării acestui concurs, într-o perioadă dificilă pentru toți oamenii, dar care mie mi-a dat ocazia perfectă să mă pot pregăti cu toată energia pentru concurs.
- Dintre concertele propuse pentru finală, cel mai bine mă regăsesc în concertul de Antonín Dvořák. Îl consider apropiat de personalitatea mea pentru că îmbină muzicalitatea romantică cu un caracter puternic și impunător.
4. Nu o să-l contrazic pe Bartók, dar, în același timp, este singura modalitate prin care ne putem promova și demonstra calitățile artistice.
Adela Liculescu, locul II secțiunea pian
Adela Liculescu © Andrei Gîndac
- M-am bucurat să ajung atât de departe în concursul Enescu, fiind un concurs cu o însemnătate deosebită pentru mine, eu fiind din România.
- Sper ca în urma acestui premiu să am ocazia să cânt și mai des pe scenele din România.
- Am ales concertul de Ceaikovski pentru că este o muzică încântătoare, de balet, cu foarte multă culoare și caracter, care simt că mă reprezintă foarte bine. Am fost îndrăgostită de acest concert încă de când eram copil și este până în ziua de astăzi una dintre lucrările mele muzicale preferate.
- Concursurile muzicale la acest nivel sunt, în esență, subiective, toți muzicienii care ajung așa de departe au deja un nivel extraordinar, iar premiile în sine reprezintă mai degrabă gustul juriului într-un anume moment. Dar consider că un concurs poate fi o excelentă șansă de a te prezenta și de a fi văzut, pentru a primi mai apoi invitații la concerte, așa că eu văd un concurs mai degrabă ca un festival decât ca o competiție.
Valentin Șerban, locul I, secțiunea vioară
Valentin Șerban © Andrei Gîndac
- M-am înscris la concursul Enescu cu dorința de a încerca, dar, totuși, fără așteptări. Pot spune deci că am încercat să nu însemne nimic și a ajuns să însemne totul. Lumea mea s-a schimbat în mod radical de la o zi la alta și această răsturnare este datorită concursului.
- Acest premiu înseamnă în primul rând confirmare și recunoaștere, lucruri pe care orice artist și le dorește și le poate căpăta sau nu. Eu aveam nevoie de aceste două elemente, atât pentru cei din exterior, cât și pentru mine. Premiul îmi dă puterea de a crede mai mult în mine, lucru care îmi lipsește de multe ori.
- Cred că mă atrage tot tragismul lui Sibelius. Am un sentiment de familiaritate față de acest concert, mai mult decât pentru toate pe care le-am cântat. Simt că mi se potrivește.
- Bartók avea mare dreptate și asta pentru că arta nu ar trebui să fie despre competitivitate, ci despre dragoste, compasiune, exprimare și libertate.
Valentin Șerban © Andrei Gîndac
„Muzicianul
Uită
Necazurile
Cultivându-și
Arta./
…spunea George Enescu într-un acrostih-dedicație din 1946 pentru Orchestra Simfonică București. Felicitări tuturor concurenților și organizatorilor! Urmează o altă porție consistentă de frumusețe în viață, Festivalul Enescu, în luna septembrie 2021. Să ne revedem cu bine în săli!
FOTO: © Andrei Gîndac
1 Trackback