La fel cum Aristotel sau Platon au creat discipoli si, implicit, adevarate scoli, vom putea spune de acum inainte, fara sa sughitam, ca Ioan Ghise, Adrian Paunescu sau Gheorghe Funar si-au fondat propriile academii de gindire. Si asta pentru ca dinsii sint, alaturi de alti mari vizionari ai zilei de 25 iunie 2008, cei care au decretat ca jurnalele de televiziune vor trebui sa aiba, de acum inainte, jumatate „stiri pozitive” si jumatate „stiri negative”.
Ce inseamna stire „pozitiva” si stire „negativa”? Ei bine, asta au uitat sa ne spuna domnii parlamentari. Probabil ca stiu dinsii ce stiu, dar mediteaza, deocamdata, cum sa construiasca un mesaj pe care sa-l inteleaga si bietul popor, din rindurile caruia nu a reusit, pina acum, nici un biet ginditor mai acatarii sa ajunga la gradul de (dubla?) rafinare intelectuala care sa-i permita o asemenea distinctie.
Inteleapta lege care aduce aminte de Ministerul Adevarului al lui Orwell ii va pune pe editorii de stiri in postura porcului care se jura ca nu mai maninca excremente, pina in momentul in care acesta descopera o saminta de bostan in mijlocul unui prinz „frugal”. Pe romaneste, ce putem intui, asa, ca niste pigmei ai gindirii ce sintem, e ca oamenii de televiziune vor proceda, incepind de astazi, 26 iunie, in felul urmator: o stire care relateaza despre viituri si case luate de apa va fi urmata, in jurnal, de o alta care va povesti cum a crescut recolta de rapita in urma ploilor; o informatie despre infringerea echipei de fotbal intr-un meci din preliminariile pentru viitorul Mondial va fi dublata de una in care se va spune ca Adrian Mutu a invatat sa gateasca pui la capac si cordon bleu; sau, de ce nu?, unei stiri despre cresterea ratei violurilor ii va succeda o alta, care va anunta, cu simt de raspundere, cresterea natalitatii.
Daca s-ar face un top al legilor aiuritoare din lume, probabil ca aceasta o intrece pe aceea din Singapore, care iti interzice sa maninci guma de mestecat in public (fapta pentru care poti face chiar si un an de puscarie). Sint curios de un singur efect al acestei intelepte legiferari romanesti: ce se va intimpla in cazul in care o televiziune va incalca flagrant noua normativa, difuzind 100% din spatiul de emisie exclusiv stiri pozitive?