S-a ajuns în stadiul în care nimeni nu putea să-l menționeze pe Petrică fără a-l aminti și pe Laur și viceversa. Cei doi lucrează extraordinar împreună, interconectați și interdependenți. Petrică este un as al întinsului tencuielii, dar asta doar dacă Laur e cel care mixează prăfoasele. La rândul său, Laur are precizie chirurgicală atunci când finisează cu glet, dar peretele iese impecabil doar dacă șlefuirea finală o face Petrică. E ca și cum ai spune că meseriașul ideal are două mâini drepte și se numește Laurică.
Fiind foarte eficient în muncă, Laurică își permite să lucreze pe două fronturi odată, umplând cu muncă timpii de uscare. Asta a stârnit dorința de renovare interioară a doi vecini de palier, respectiv domnul de la paișpe și cel de la șaișpe. Patru mâini s-au strâns între ele, consfințind două contracte verbale cu avans 30% peșin, iar din ziua următoare șpaclurile, mistriile, gletierele și canciocurile au început să zornăie precum săbiile cu care armia română a împins grindina oțelită înspre Dunăre.
Problemele au apărut într-o dimineață fatidică de miercuri. Pentru prima oară în carieră, un perete la care au lucrat cu o zi înainte prezenta o denivelare. Neputând conchide dacă a fost din cauza unei erori de mixare sau a uneia de aplicare a tencuielii, dar ambii negându-și cu vehemență vina, Laurică a devenit Laurtrică, apoi Laurpetrică și în cele din urmă a fisionat cu degajare de energie negativă și vorbe grele. Au hotărât ca fiecare să lucreze în mod individual în câte un apartament. Asta a dus la faptul că domnul de la paișpe s-a trezit cu pereți strâmbi, dar cu tencuială foarte bine mixată, iar cel de la șaișpe cu pereți perfect drepți, dar fisurați.
Văzându-și interesele periclitate, vecinii au hotărât purtarea de negocieri în format Normandia adaptat realității de șantier. Astfel, domnul de la șaișpe a început să-i spună lui Petrică despre cum Laur i se plânge celui de la paișpe că îi este foarte dor de camaradul său, că om ca Petrică nu mai găsește și că este ferm convins că nu Petrică a greșit peretele. În același timp, domnul de la paișpe i-a spus lui Laur despre cum plânge Petrică de dor și de remușcări. Cu pupături și îmbrățișări, Laurică a fost reactivat la masa de prânz, spre bucuria beneficiarilor. Fericit și relaxat, domnul de la paișpe s-a sprijinit de un perete abia tencuit și, gândind cu voce tare, a zis vai, nu din nou, aflându-se astfel vinovatul pentru denivelarea de marți, motiv pentru care domnul de la șaișpe l-a luat la pumni și nu-și vorbesc nici în ziua de azi.