După ce a făcut o nouă creație extraordinară, în Phantom Thread/ Firul fantomă (2017, regia Paul Thomas Anderson), la finalul filmărilor Daniel Day-Lewis a anunțat că se retrage din profesie. Și a refuzat sistematic să vizioneze producția în forma ei post-montaj.
Deținător a trei premii Oscar (My Left Foot/ Piciorul meu stâng – 1990, There Will Be Blood/ Va curge sânge – 2008, Lincoln – 2013), actorul e cunoscut la nivel mondial. Seriozitatea cu care abordează meseria i-a adus admirația colegilor și fanilor. Tinerii îl consideră un model de urmat și încearcă să afle din tainele stilului care l-a propulsat.
O întrebare a revenit recurent în dialogurile cu presa: cum își alege rolurile? Pentru multe staruri, un cuvânt decisiv de spus îl au managerii sau impresarii. Criteriile acestora țin mai ales de parametri precum cota regizorului, genul filmului, tipul de personaj, partenerii de distribuție. Perspectiva lor urmărește condiționalități de rating, de așteptări ale suporterilor, adică de itemi care condiționează ascensiunea în carieră, menținerea într-un trend ascendent, în vizorul presei și al publicului.
Sunt însă și artiști precum Daniel Day Lewis, pentru care determinante sunt condiționalitățile artistice, măsura în care rezonează cu partitura viitoare. Îi plac rolurile complicate, pentru care se reinventează de fiecare dată. Odată personajul acceptat, Day-Lewis se scufundă efectiv în datele biografiei inventate, pe care și-o asumă ca identitate temporară și lucrează pentru a i se potrivi perfect. În discursul de mulțumire de la festivitatea de atribuire a Oscarului pentru Lincoln, Day-Lewis a și făcut o trimitere în glumă – registrul obișnuit al întregii gale – la seria de personaje cu care soția sa a trebuit să conviețuiască în timpul mariajului.
Actorul și-a rafinat propria metodă
Uite cum procedează. Pentru The Last of the Mohicans/ Ultimul mohican (1992, regia Michael Mann) s-a izolat în natură vreo șase luni, ca să priceapă modul de viață al indigenilor americani. Pentru The Boxer/ Boxerul (1997, regia Jim Sheridan), a făcut antrenamente un an și jumătate, până când a considerat că a atins punctul în care poate fi credibil. Exersează luni la rând în avans, se impregnează cu datele rolului până la filmări, iar pe platouri insistă să reia anumite scene până când e satisfăcut de felul în care le-a rezolvat. Ajunge să se confunde cu personajul și îi ia apoi niște timp ca să se extragă din datele acestuia și să revină la sine însuși.
Actorul și-a rafinat propria metodă: „O parte a meseriei de actor este să te drenezi emoțional. Absorbi datele personajului, te hrănești cu ele o perioadă, atâta cât ai nevoie, în acest caz (Abraham Lincoln, n.m.) un an, apoi treaba ta este să te scurgi pe tine însuți în ceea ce trebuie să oferi publicului“.
Day-Lewis a studiat in Marea Britanie, la Bristol Old Vic Theatre School, unde se preda actoria pe baza teoriei lui Stanislavski și a metodei pe care Lee Strasberg a perfectat-o, sugerând substituirea, care, susține el, i s-a potrivit.
Metodele actoricești nu sunt protocoale științifice, artistul trebuie să descopere pe ce se poate mula, ce anume e mai productiv sub aspect creativ pentru sine. Iar asta echivalează cu a reuși să stabilești o comuniune cu spectatorul, făcându-ți personajul credibil. Pentru Abraham Lincoln a ezitat aproape un deceniu până să accepte să-l joace. Opțiunea finală se bazează mereu pe un soi de reacție fizică pe care o resimte. Abia ulterior își dă consimțământul. „Ceea ce alegi să faci e, de fapt, o cale de autoexplorare prin intermediul unei alte vieți [a personajului, n.m.].“
Punctul terminus al unei cariere
Procesul de extragere din rol, de revenire la viața reală e la fel de complex precum cel de asumare a lui. Și acesta cere timp și efort. Pentru Gangs of New York/ Bandele din New York (2002, Martin Scorsese) a învățat să tranșeze animale la abator, a deprins aruncatul cuțitelor cu artiști de circ și a ascultat în buclă melodiile lui Eminem pentru a intra într-o stare de furie generalizată. După filmări, s-a surprins preț de câteva luni vorbind în cotidian cu accentul lucrat pentru film.
După Phantom Thread/ Firul fantomă a apreciat că a atins o limită dincolo de care ar fi periculos să continue să devină altul. Designerul Raynolds Woodcock pe care l-a interpretat l-a marcat atât de mult, încât a ajuns ultimul personaj întruchipat.
A înțelege că ai atins un prag cu risc e o altă calitate necesară în meserie. Întrucât sunt necesare timp și activități alternative pentru regenerarea resurselor creative, a inspirației. Și în această privință e surprinzător. A făcut cursuri de cizmărie în Italia, voia o meserie a concretului, care să echilibreze componenta artistică a vieții. Practica aceasta manuală vine dintr-o trebuință de real, de o îndeletnicire complet opusă volatilității artistice.
Perioadele sabatice se înscriu pe aceeași linie a extragerii din imaginar și dedublare. După Boxerul a stat cinci ani și n-a mai jucat nimic. La fel după Lincoln, încă cinci ani departe de lumina reflectoarelor. Ca să se reîncarce. Firul fantomă pare să fie punctul terminus al unei cariere la care actorul visa încă de la 12 ani, pe care o considera o modalitate de-a explora lumea.