Hancock (regia Peter Berg)…
…a carui premiera a avut loc (si la noi, si la ei) pe 4 iulie, merita vazut pentru prima lui jumatate. Will Smith e un anti-supererou care s-a cam plictisit sa salveze lumea, iar lumea sa-l boscorodeasca (pentru ca n-are aterizari care sa protejeze covorul asfaltic, arata ca un homeless alcoolic etc.), dar care nu poate sa nu salveze lumea pentru ca asta ii e menirea. Destinul lui e insa mult mai complicat decit pare, iar in cea de-a doua parte isi da toata silinta sa ne incilceasca inutil neuronii. A se servi cu cuburi de gheata.
Fratele meu este fiu unic (regia Daniele Luchetti)
A mai fost prezentat in Romania in festivaluri, dar vara asta ajunge in sali. Nu e comedie, nu e thriller, nu e SF, ci povestea unei familii dintr-un orasel italian, cu doi frati foarte diferiti unul de celalalt, care apuca fiecare pe alta cale, cu o mama extraordinara (interpretata in consecinta de Anna Bonaiuto), cu povesti de amor scaldate in soarele Italiei si pasiuni politice asijderea. Cu mai multe premii „David di Donatello”, filmul e coerent si solid, iar marele sau atu il reprezinta interpretarile. El l-a lansat pe tinarul Elio Germano. Premiera romaneasca e pe 1 august. A se servi cu salata de creveti si limonada.
Kung Fu Panda (regia Mark Osborne & John Stevenson)
Ursuletul Po e mult mai simpatic decit pare in poze. In general, e ca noi, oamenii – chiar daca si el e un supererou, dar ascuns intr-o crisalida adipoasa. Filmul are umor si bun-simt, dind mereu impresia ca face misto de filmele cu supereroi (ceea ce facea si Hancock in prima parte, pina sa intre in hipereroism pina la osinza). A se servi, fireste, cu taitei.
De gasit pe DVD
Sapte mirese pentru sapte frati (1954, regia Stanley Donen)
E muzicalul clasic pentru care n-ai nevoie de o conjunctura anume care sa te indemne sa-l revezi. Poate fi servit cu inghetata de nuci, pentru ca iti da suficienta buna dispozitie cit sa incepi sa topai aiurea prin casa. A se consuma, de preferinta, impreuna cu Un american la Paris, Cintind in ploaie (mai ales pe timp de seceta) sau Ne intilnim in St. Louis.
Ofiter si gentleman (1982, regia Taylor Hackford)
Are si un pic de mare, la un moment dat, dar mai ales spune o poveste de dragoste credibila, dintre o fata ca lumea si un baiat ca un cactus dulce pe dinauntru. E genul de film pe care il revezi fara probleme, pentru ca are personaje carnoase si actori impecabili (Richard Gere si Debra Winger). Si e si cu avioane… A se servi cu Coca-Cola rece.
Intilnire de gradul trei (1977, regia Steven Spielberg)
A se urmari cu sonorul dat la maximum si boxele bine distribuite prin camera, astfel ca atunci cind trec navele spatiale sa aveti impresia ca va trec pe deasupra capului. Eventual cu o portie de inghetata de nuci combinata cu inghetata de capsuni si de cacao, pe care s-o aranjati cu lingurita dupa forma muntelui spre care se indreapta personajul lui Richard Dreyfuss.
Sub nisip (2002, regia Francois Ozon)
E suficient de vag amenintator cit sa te acapareze din primele minute. Intreg filmul e despre o femeie (Charlotte Rampling) care se duce cu sotul pe o plaja, sotul intra in mare sa inoate si dispare. Chiar daca un cadavru e descoperit dupa ceva timp, ai dubii ca e cel cautat, filmul preluind de fapt fluxul mental al femeii care in plina izolare e bintuita de o relatie nu dintre cele mai fericite. Un film pe cit de frumos si de alunecos pe atit de terorizant. Nerecomandat celor care pleaca a doua zi la mare.
Omul nostru din Havana (1959, regia Carol Reed)
E scinteietor si lejer, istet si cu un umor atit de discret, incit te racoreste instantaneu. Plus Alec Guinness, cu costumele lui deschise la culoare si mintea brici, plus povestea politista luata de la Graham Greene. E genul de film care se serveste cu sampanie la gheata.
The Dirty Dozen (1967, regia Robert Aldrich)
Un clasic delicios pentru amatorii filmelor de razboi, care ofera mai putina istorie cit divertisment de nivelul zero. Plus o galerie de actori fara de care pac-pac-ul puscariasilor trimisi in misiune impotriva nemtilor n-ar fi avut nici un haz: John Cassavetes, Lee Marvin, Ernerst Borgnine, Charles Bronson, Telly Savalas. A se consuma cu ceafa de porc la gratar si cartofi prajiti.
Miami Vice (2006, regia Michael Mann)
Nu pentru ocean sau locatii, cit pentru eficienta de metronom a regiei. Michael Mann e unul dintre cei mai mari meseriasi de la Hollywood si, desi face film comercial, il face lucrind foarte atent asupra stilului. Coloana sonora e absolut superba, iar Colin Farrell de luat acasa. Se poate consuma si cu bere, desi ar fi pacat…