In fond, nici nu ai nevoie de obiectivare extrema ca sa te abtii de la remarci stupide precum „moartea democratiei in P.N.L.”, cind e evident, de exemplu, ca un partid nu trebuia sa astepte verdictul „legal” al CNSAS pentru a lua o decizie in privinta Monei Musca. N-avea de ce: un partid are propriile reguli morale, iar cit timp ele nu incalca legea, sint democratice. Or, excluderea Monei Musca n-a incalcat absolut nici o lege.
Acum insa, cind si CNSAS a scapat informatia ca fosta membra PNL a facut politie politica, liberalii trebuie sa se simta si mai bine. Pentru ca strategia lor politica a functionat, iar in curind va aduce probabil rezultatele calculate. Mai exact: Mona Musca si-a legat numele, asiduu, de opozitia din partid. Alaturi de fostii presedinti liberali Stolojan si Stoica, la rindu-le pe jumatate exclusi, Mona Musca a construit „coloana vertebrala” a opozitiei. Treptat, micile iesiri ale altor liberali n-au mai fost interpretate de nimeni ca fiind opinii proprii, ci au fost asociate cu trioul mai sus amintit. Mai mult, unii membri ai PNL, importanti sau de rang secund, au intrat de bunavoie in corul dirijat de Musca-Stolojan-Stoica, intrucit si-au dat seama ca o a doua opozitie n-are prea multe sanse de reusita.
Brusc, prin compromiterea publica a unui singur membru al trioului (e adevarat, poate cel mai activ), PNL se vede in situatia fericita de a scapa de intreaga opozitie. L-am urmarit pe Theodor Stolojan in emisiunea lui Robert Turcescu de marti, 19 septembrie: crispat, absolut neconvingator (cum, de altfel, l-au taxat si telespectatorii), ezitant si, mai ales, lipsit de perspective concrete. Intrebat cind va veni cu platforma pe care o tot promite, fostul premier n-a putut da un termen precis, in ultima instanta inaintind data de… octombrie. Valeriu Stoica apoi, din motive doar de el stiute, ramine in umbra pe care singur si-a creat-o, lansind din cind in cind acuze lipsite de impact, pentru ca nu iese din zona cliseelor.
Este deci mai mult decit evident ca opozitia liberala tremura din toate incheieturile. Desi va continua inca o vreme, probabil cu alta conducere in locul cunoscutei „treimi”, ea nu mai are nici o sansa de reusita, pentru ca a fost lovita mortal exact acolo unde credea ca sta cel mai bine: in capitalul de imagine. Iar conducerea actuala a P.N.L. se afla in situatia de a-i putea da si lovitura de gratie: excluderea tuturor opozantilor, din motive diverse, din partid. Sigur, nu dintr-odata, nu cu surle si trimbite, pentru ca liberalii au devenit, intre timp, suficient de versati ca sa stie ca asa ceva i-ar costa. Ci pe rind, trimitindu-i pe toti, chiar daca unii n-au probleme in sensul asta, in aceeasi zona de imagine: cea a compromisilor.
Prin cazul Mona Musca, atit de mediatizat nu intimplator, ci si prin contributia substantiala a conducerii liberale, P.N.L. s-a asigurat ca scapa de cei ce se impotrivesc actualei conduceri intr-un mod decent si fara reactii deosebite. In timp ce Basescu si partidul-asociat, PD-ul, si-au facut o strategie din a arunca petarde, PNL-ul contruieste, cumva cu migala, bombe care se macina lent. Se macina insa in folosul propriu, iar asta, dincolo de orice simpatie politica, poate fi apreciat.