Pentru mine, deschizatorii de drum turistic spre coastele dalmate au fost nepotii Dan si Claudiu.
Ca doi pictori ce sint, mi le-au zugravit in toate culorile paradisului, iar la intrebarea de baraj deci cum a fost, n-au avut decit un singur cuvint stereo: mortal! Au urmat Alina si Gheo, care – intorsi de la Opatija – au descris ca niste prozatori minunea de pe pamint in cuvinte bine simtite si au tras o concluzie la unison: durere! Anul trecut in august, un prieten a transmis din Dubrovnik concis si ferm: ca lumea!
Asa ca, impreuna cu Delia, Eugen, Rodica si Silviu ne-am burdusit portbagajele si am pornit in calatoria vietii noastre: doua saptamini prin toata Croatia, basca Muntenegru, Bosnia, Hertegovina si Serbia. Fiindca Secretul… e (repet pentru fixare) bucuria, ar trebui sa dau glas starii de prea-plin 24 h din 24 (exact: pina si-n vise!), care mi-a iesit prin toti porii in cele paispe zile de aventura. Caci o adevarata aventura a fost nebunia de a ne petrece vacanta ca niste juni scapati de-acasa, o expeditie, un raliu stimparat doar de teama amenzilor, fara rezervari si programe strict stabilite, cu neprevazutul suflind in cefe, la 50 de grade sau pe furtuna, in insule, pe coasta, in peninsule sau in creierii muntilor, pe malul marii, linga riuri, lacuri si cascade, pe meterezele unei cetati, in turnuri de catedrala, pe strazi intortocheate din orase vechi.
La sfirsit, in ultima seara, am tras un chef de adio, cu toata recuzita si mastile dintr-o trusa completa happy birthday („pentru copii intre 4-10 ani”), carata cu zel de la Timisoara, cu concursuri si premii care ne-au facut sa ne tavalim de ris pe terasa vilei din Drace, infipta intr-o livada de maslini, pe malul marii. Gazda (nume de cod mos Bozdringa) a intepenit pur si simplu de uluire si admiratie. Dupa ce s-a dat de ceasul mortii sa inteleaga ce se intimpla cu batrineii gata de carnaval intr-o veselie, le-a explicat in ruseste cehilor, polonezilor si ungurilor de la masa din curte, de parca s-ar fi revigorat pactul de la Varsovia, cum e cu sufletul latin al romanilor si ne-a facut trei poze.
Ca sa primim cite-un premiu, a trebuit sa facem fiecare un top. Deci ce-a fost cel mai si cel mai din toata deambulatiunea. Pentru Delia si Rodica – Trogirul, pentru Eugen – Dubrovnikul, pentru Silviu – Splitul. M-am zvircolit mult pina sa ma pot hotari intre drumul cu barca lui Ricardo Ivanov pe insula Osijak, diminetile de la Krizac, in geamul aflat la fix 1,5 m. de mare, tihna de sub cel mai vechi maslin din lume (1.500 de ani!) sau splendorile din Korcula sau, oh, Ceruri!, cite altele. Dar parca totusi cel mai sus a urcat pentru mine insula Mljet, despre care – pun pariu pe ce vreti – nu-i multa lume sa stie ca l-a priponit cu lanturi nevazute pe insusi Ulise vreme de sapte ani. Presimtiti de ce era sa fac infarct de emotie si bucurie?
(va urma)