Motivele tin de contextul socio-cultural in care s-a nascut si traieste, poate si de imprejurarile istorice, dar si de personalitatea sa.
Baicea se comporta ca un om obisnuit, este muzician fara ifose si apucaturi de vedeta, fara manii de geniu neinteles, fara „iesiri” publice destinate sa-i creasca notorietatea si audienta. Nu pune cartusiera la cureaua chitarii, ca sa sugereze c-o foloseste drept arma, nici macar nu-si indeasa sapca peste o basma colorata, doar sa atraga atentia, cum fac altii cind se urca pe scena sau apar la TV! Iar bluesul (adica nevoile si necazurile personale) si-l cinta in limba materna, limba in care orice lovit de soarta isi exprima durerea. Vietuieste modest, ca un bluesman autentic, din alte venituri decit cele muzicale. Dar cauta permanent sa perfectioneze ceea ce practica. Nu stiu daca meseria de chitarist e atestata de nomenclatorul breslelor de la noi; dar, daca este, Baicea ar trebui sa detina primul brevet. Pentru ca este chitaristul numarul 1 care traieste azi, in Romania.
Discul aparut la A&A Records este inregistrat in Germania, cu Wolfgang Ziegler, bas, si Adrian Militaru, tobe. Nu avem bucuria unor piese noi, ci, cum anunta titlul, pe-a „vechiturilor” fara virsta! O singura compozitie proprie: Imi spune mama, restul sint bucatile favorite ale lui George, semnate de Stevie Ray Vaughan, Jimi Hendrix, Buddy Guy, Jimmy Reed etc. Bine, si ce-i nou in asta? – ma intreaba un prieten care circoteste in preajma si ma sileste sa gasesc raspunsuri diverse la chestiuni fumate. Pai, ma prefac a nu sti ca el stie mai bine ca mine, fii atent la ceea ce profesionistii numesc „dinamica” inregistrarii! Este un parametru pe care multi il reclama, destui il disting, citiva ii dau importanta si doar putini stiu sa-l capteze cu instrumentele din dotare. O fi vorba de faimoasa tehnica germana? Mai degraba e la mijloc stiinta dozarii parametrice la pupitrul de control, ce se capata in timp si-n decursul nenumaratelor ore de concerte adevarate. Si mai este acel simt al sunetului, cu care unii se nasc, iar altii nu.
Cind mi-a spus ca a facut, in sfirsit, discul reclamat de nenumaratii sai fani, George m-a pacalit oarecum. Nu sint inregistrari din concerte, ci unele trase „dintr-o bucata” fiecare. Concret, cei trei s-au lansat in jam-session liber, detasati de presiunea tipica orelor obligatorii de studio, cind faci repetitii plicticoase si incercari chinuitoare sa finalizezi piesa. Placerea de a cinta se simte de la prima la ultima nota. George are un fel anume de a pune degetul pe griful chitarii. E amprenta sa, e tuseul sau unic. Seamana cu al maestrilor Jimi si Stevie, dar este inconfundabil. Poti recunoaste piesele lor, desigur, fiindca au aceleasi note. Dar mina lui George apasa cu singele, nervul si oscioarele de negasit altundeva! Vocea parca n-a depasit timiditatea naturala, probabil nici n-o sa reuseasca, probabil ca posesorul nici nu intentioneaza sa cistige asprimea cintaretului de club. Dar nu pentru voce il iubim noi pe George!
Rezumind, discul Vintage Stories este unul ce „suna adevarat” (o remarca speciala pentru basul profund si cald), insa Baicea ne ramine dator cu discul din concert! Live & tremulous!