Când a lansat Avatar, în 2009, James Cameron a pierdut Oscarul pentru cel mai bun film în fața fostei sale soții, cu un film ajustat pe sensibilitățile politice ale epocii, un film uitat astăzi. Avatar, cu încasări de peste 2 miliarde de dolari, ar fi meritat acest premiu numai pentru faptul că avea să aibă un efect considerabil asupra industriei cinematografice.
În primul rând, impactul a fost, evident, tehnologic, impunând noile unelte în realizarea filmelor. Apoi, tehnologia 3D, principalul selling point, a dat peste cap complet și filmele, și industria cinematografelor. 3D-ul s-a dovedit a fi, totuși, o modă ieșită din uz destul de repede după ce toți producătorii au exploatat-o până la saturație.
Dincolo de tehnologie, probabil că cel mai important efect al Avatar a fost faptul că a trimis foarte departe Hollywoodul într-o direcție în care filmul și-a pierdut aproape complet relația cu arta și a devenit (numai) divertisment strict. Dacă, astăzi, producția cinematografică pare redusă la povești reîncălzite sau pur infantile, bazate exclusiv pe un spectacol tehnologic care cere sume uriașe și sunt menite doar să aducă profituri gigantice, originea acestui trend poate fi trasată, clar, până la Avatar.
La câțiva ani după lansare, nu puțini erau cei care se întrebau de ce lumea a uitat de Avatar, de ce marele film al lui James Cameron „nu a lăsat urme în cultura populară“. Este o întrebare care se pune și în ultimii ani și căreia revista „Premiere“, într-un articol laudativ dedicat lui James Cameron în ultimul număr, îi dă o coloratură politică și o atribuie mai ales comentatorilor „alt-right“. Dar această părere nu este susținută doar de către cei care consider Avatar o „fantezie stângistă“. Chiar o revistă ca „Forbes“ insistă de peste un deceniu asupra acestei întrebări. „Copii nu se joacă de-a Avatar nici pe terenul de joacă, nici acasă cu păpușile. De fapt, nici nu prea există păpuși bazate pe film. Nu a inspirat zeci de imitatori, nu a creat un model de poveste care să fie urmat de alte producții în afară de utilizarea excesivă a 3D-ului“, scria „Forbes“ în 2014. Nici măcar „spiritualitatea“ ecologistă a extratereștrilor albaștri nu se poate compara cu simpla idee a „Forței“ din universul Star Wars. De fapt, chiar și într-un clasament al celor mai iubite filme ale lui Cameron, pe baza preferințelor publicului, Avatar este întrecut de Terminator și de Titanic.
James Cameron a renunțat la slujba de camionagiu pentru a deveni cineast, având dorința fierbinte de a crea un univers fantastic la fel ca George Lucas în Războiul stelelor, iar Avatar este materializarea acestei dorințe. Dar unde Star Wars crea într-un singur film un univers întreg de (posibile) povești, Cameron s-a concentrat pe construirea extrem de amănunțită a unei luxuriante ecologii extraterestre. Iar povestea care permite explorarea acestui tărâm nu este ceva revoluționar.
S-a vorbit mult despre lipsa reală de originalitate a lui Avatar, de la comparația cu Dansând cu lupii, Pocahontas și multe alte filme. Asta fiindcă ziariștii anglo-saxoni nu prea cunosc universul benzilor desenate franco-belgiene, un univers pe care Cameron îl știe însă foarte bine. De exemplu, seria Aquablue, începută cu aproape două decenii înainte, pune în scenă lupta unor rebeli pământeni cu o uriașă corporație care vrea să exploateze în cel mai mârșav mod colonialist o lume a unor extratereștri albaștri, primitivi, dar nobili. „Avataruri“ ale lui Avatar există, de asemenea, în literatura SF (de exemplu, Lumii îi spuneau pădure de Ursula K. LeGuin sau Paraziții leului de Francis Carsac). Până și faimoasa geologie a planetei Pandora, munții plutitori, era deja familiară fanilor rockului progresiv din numeroasele tablouri realizate pentru formația Yes de artistul Roger Dean. Care, de altfel, a pierdut un proces de plagiat cu James – dar cine a câștigat vreodată un proces cu regii Hollywoodului și „împrumuturile“ lor creative?
În același număr laudativ, prilejuit de relansarea Avatarului pe marile ecrane, revista „Premiere“ se chinuie să vadă în filmul lui James Cameron opera unui vizionar care, în 2009, „a luat pulsul epocii sale și, mai ales, a văzut viitorul. Filmul lui a lansat revoluția numerică, a anticipat obsesiile transhumaniste care aveau să ne agite societatea și a amplificat neliniștea ecologică și revoluția feministă“. Nu este cu totul neadevărat, Avatar este puțin din toate acestea, dar, având în vedere numeroasele surse de „inspirație“, este mai sigur că unica ambiție a lui James Cameron a fost doar aceea de a crea propriul Star Wars, bine ajustat pe obsesiile lui personale.
La întrebarea pusă de „Forbes“ și de mulți alții, cea cu urmele lăsate de film în cultura populară, cei mai mulți dintre spectatori răspund afirmând că Avatar este mai mult un spectacol vizual și mai puțin o poveste. Nu o experiență artistică, ci o experiență senzorială, creată pentru sala de cinema. Pentru actuala relansare, Cameron și-a reajustat tehnic vechiul film ca să rafineze și amplifice această experiență. Dar vechiul Avatar are și scopul de a reactiva un posibil entuziasm pentru fantezia lui James Cameron în ajunul lansării, în sfârșit, unei continuări. Pentru că regizorul lucrează de mulți ani la alte patru filme din serie. Avatar 2: The Way of Water a fost filmat concomitent cu episodul 3, care va urma cât de curând, urmat de un al patrulea episod. Și tot așa, dacă filmele vor avea succes. Fiindcă trăim, să nu uităm, în era în care arta a devenit „conținut“.