La 20 de ani de la înființarea Direcției Naționale Anticorupție, s-au ținut discursuri sforăitoare în plen, iar de pe margine, românii interesați de fenomenul justiției s-au întrebat pe unde ne mai sunt corupții de altădată.
O idee, oricât de puternică ar fi ea, pentru a prinde viață sau pentru a-și păstra viața are nevoie de adepți și de exemple în practică. Cum mai poate supraviețui anticorupția fără corupți sau condamnări? Cum mai poate cineva crede că mai combate cineva corupția în România, dacă majoritatea cazurilor care mai ajung în atenția opiniei publice par marginale? Asta în vreme ce politicienii se comportă azi ca și cum și-ar fi câștigat impunitatea. Și-au recăpătat, cum se spune, roșul în obraji, iar dacă se aude o sirenă pe stradă, sigur e o salvare, nu o dubă care ar putea să-i ridice.
Desigur că poate spectacolul cătușelor a fost o vreme exagerat și, desigur, există prezumția de nevinovăție. Totuși, când unele dintre cele mai necinstite guverne, așa cum le vedem în ultimii ani, își face de cap sub tăcerea asurzitoare a mediei bine plătite din banii publici primiți de la principalele partide, n-ai cum să nu te întrebi cum s-a ajuns aici. De ce nu mai răspunde nimeni pentru sifonarea banului public, de ce nici un mare politician nu mai este luat la întrebări?
Culmea nesimțirii la care s-a ajuns este recentul caz al achiziției de 600 de BMW-uri pentru Poliția Română direct de la unul dintre cei mai buni prieteni ai Președintelui. Iohannis, rămas doar o umbră ’năltoacă a președintelui care ar fi putut să fie, declară la serbarea DNA că „anticorupția a fost o preocupare constantă a mandatelor sale“. Îl credem pe conașul, mai ales când Poliția-i ajută cu dedicație amicul. Nici vorbă de corupție aici, doar o preocupare atentă și îngrijorată pentru ca prietenul să nu intre în faliment (căci era în buza lui).
Până la hoția cu șase sute de BMW-uri, ministrul Educației, cel mai iubit fiu de la sânul lui Iohannis, ne-a demonstrat că o carte poate fi transmisă de la un autor la altul, schimbând numele de pe copertă, iar pentru asta n-ar trebui să se supere nimeni. Ne-a învățat că nu doar proprietatea privată este un moft, așa cum ne învăța tovarășul Iliescu, dar și proprietatea intelectuală este, la o adică, un moft și mai mare. Un hoț cu nenumărate diplome și gablonțuri atârnate la piept se pregătește să reformeze sistemul de educație românesc.
În Parlament se pregătește și reforma Justiției. Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, aflați că a renăscut Comisia Iordache, e drept că fără Iordache, dar spiritul a rămas intact. După unele analize, de data asta se va reforma și ce n-a reușit Dragnea să reformeze până la capăt pe tărâm judiciar, ca să fie sigură clasa politică de faptul că nu mai poate schimba nimeni, pentru vreo generație, mersul istoriei. Corupții vor fi tot mai rari și tot mai mărunți. „Nimic de văzut aici.“
Totuși, în situația de acum nu s-ar fi putut ajunge fără concursul direct al unui larg corp profesional din sistemul de Justiție. Pentru că politicienii de data asta, din păcate, sunt doar complicii unui sistem care s-a săturat de scandal și controverse. Un sistem care i-a dat indicații precise unui alt om din sistem, ministrul Justiției, ca să se ajungă la o Pax Românica de pe urma căreia să profite toată lumea. Mai puțin cetățeanul păgubit. Azi nu doar toată clasa politică relevantă e la putere în Parlament și în Guvern ori la Președinție, dar la putere sunt și CCR, și magistrații nedornici de reformare, și presa îmbuibată din banii partidelor.
O concordie rară, unde mecanismul de „checks and balances“ a fost viciat. Nimeni nu mai controlează pe nimeni, pentru că toți s-au împrietenit între ei. Pentru liniște. Pentru hoție.
Situația democrației românești n-a fost niciodată atât de disperată ca până astăzi, după cum nici apatia întregii societăți n-a fost la cote atât de ridicate. Ne indignăm și acceptăm că „aia e“. Singurii revoltați cu oarece forță de tracțiune și pornire de luptă au rămas antivacciniștii, anti5Giștii, putiniștii de credință sau de conjunctură, adversarii „ocultei mondiale“.
Am crezut că în 30 de ani am dezvoltat suficienți anticorpi, ca societate, ca să putem lupta împotriva corupției și a devierii de la democrație. Am crezut.