A venit toamna, acest anotimp ploios, cum frumos a descris-o cândva polițistul Christian Ciocan. Continuăm Jurnalul.
Duminică, 2 octombrie
O notă de acum un an: „Ce ar trebui să facă președintele după șapte ani de bugetărit și relaxare? Să se ducă pe jos până la Sibiu, să sape o groapă adâncă, până în fundul pământului vlah, să-l coboare doi sepepiști în dânsa cu frânghiile și să stea acolo o peroadă, până la sfârșitul timpului. Aia ar trebui să facă, să nu se mai știe nimic de el și grandioasa sa impostură“.
Sâmbătă, 1 octombrie
În direct de la Ciampino: două badante stau de vorbă, discută despre necazurile cu copiii.
Badantă unu: Toată ziua stă pe tichi-toc.
Badantă doi: Momental.
O notă de acum trei ani: „Propun coborârea tuturor drapelelor în bernă până ne vine mintea la cap și-l înscăunăm Împărat Planetar pe Dănuț Andrușcă Întâiul“.
O mirare de acum trei ani: „Chiar există oameni vii care l-ar vota pe Mircea Diaconu? Cine? De ce? Cum așa? Ca să ce?“
Vineri, 30 septembrie
Dacă îi contopești pe Cîmpeanu, Bode și Ciucă iese Iohannis.
Situația la Valahía e așa: să nu-l mai ai pe impostorul Cîmpeanu (ducă-se!), dar să îi ai pe Bode și Ciucă e ca și cum ai scăpat de un neg scârbos de pe nas, dar n-ai în continuare un rinichi și cerebelul.
Parcă văd că partidul și securitatea statului nostru (vorba vine) iar plagiază personalitatea (vorba vine) lui Cîmpeanu și viitorul ministru o să fie tot ăsta cu alt nume.
Ar fi frumos ca, după Sorin Cîmpeanu, ministrul educației în Valahía să fie Sorinel Puștiu.
Cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2022 rămân: Lemnul strâmb al omenirii de Isaiah Berlin și Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian. În continuare, nu pot să citesc nici lucrări de filosofie, nici lucrări românești de ficțiune, cum nu mă pot uita nici la teribila încleștare din Superligă: Mioveni-Voluntari.
Luni, 26 septembrie
Un poem involuntar de la deloc regretatul Tăriceanu (de acum patru ani):
Bine articulată
(de Tăriceanu)
Intervenția jandarmilor
din 10 august
a fost una corectă
și bine articulată.
Încă o notă de acum patru ani: „Ca să se nască românul mediu statistic perfect ar trebui să o încrucișăm pe Viorica (fostă Rodica) cu Liviu Dragnea, cunoscut cu antecedente penale. L-am avea acolo, ca într-o oglindă: șmenar, tupeist, șmecher, slugarnic, zbir când are sclaveți pe mână, căutând mereu lacheii și laudatio în cerc, incult, fudul, țoapă, fățarnic, imun la morală, imun la bun-simț, trândav, lacom și angajat la stat cu tot neamu“, ca să moară de necaz Rațiu și Câmpeanu, paranoic, dar neconflictual, Doamne ajută“.
Un poem involuntar superb de la Fuego, tot de acum patru ani:
Eu sunt un om
(de Fuego, cantautor)
Eu sunt om
care mănâncă.
O notă de acum trei ani: „N-avea Dănuț Andrușcă destule pe cap: Greta și planeta, proștii noștri, oxiurii bugetofagi, acum trebuie să salveze și America de Marele Bou Portocaliu profețit de apași. Pe toate le duce-n cârcă bravul Dănuț. Mâine care va fi oare criza pe care trebuie să o dezamorseze genistul nostru?“
O altă notă de acum trei ani: „Acum, prin redacțiile din Valahía, la moartea lui Jacques Chirac, surpriza mare va fi că mai trăia. Cunosc această stare de confuzie a gazetarului român – ea s-a instalat și când, în 2008, a murit George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină în 1974. Confuzia se va exprima prin cuvintele: bă, da“ ăsta nu mai murise o dată? Apoi se va da din mână în semn că merge și așa“.