Ducu are aproape trei ani. L-am cunoscut prin foaierul Teatrului Luceafărul, unde explora, însoțit de mama sa, fiecare colțișor. Se vedea cât e de curios și voia să descopere cât mai mult din ce îi ieșea în cale. Venise la spectacol, la SeedHeart (IndigoMoon Theatre Marea Britanie), era pentru prima oară la teatru. O adevărată experiență!
Contează enorm prima întâlnire cu ficțiunea teatrală, de ea depinde cât de frecvent ori cât de rar cineva mai trece ulterior pragul teatrului. Ca să vezi cum sunt unele întâmplări! Socializez puțin cu micul spectator și mama lui. Aflu de fratele mai mare, adolescent, care fusese cu o seară înainte singur, evident, la Cel mai bun copil din lume, cu Alina Șerban. Îi sugerez mamei să-l ia și pe tată și să vină în cuplu să vizioneze un spectacol de seară. O văd că-i surâde ideea, le urez baftă și mă reîntorc la ale mele.
Un spectator câștigat
Nu peste mult timp, doar câteva ceasuri, ies să beau un ceai cu regizorul Botond Nagy și peste cine dau? Ducu, mama și fratele adolescent. Îi spun în glumă „Măi, Ducu, tu mă urmărești“. Am râs cu toții, mai puțin Ducu, e prea mic pentru glume de acest fel. Care, relatează mama, a rezistat cu bine acestei prime încercări într-ale teatrului. Îl întreb: „Mai vii la teatru?“ și, sincer, cum sunt toți copiii, îmi răspunde cu un zâmbet până la urechi și din toată inima: „Da“.
Un spectator câștigat! Asta urmărește FITPTI, spectatorul tânăr din punct de vedere cultural, precum membrii acestei familii care, pe categorii de vârste biologice, vin și urmăresc puncte diverse din program.
În zilele de festival, modalitățile cele mai eficiente de comunicare sunt aplicațiile media de tipul WhatsApp ori Messenger. Și SMS-urile merg, adică orice variantă care nu presupune prea multe cuvinte și poate suporta amânări scurte până la formularea unui răspuns.
Am avut în public tineri cu autism
Sunt zile cu zeci spre sute de mesaje. Conținutul unuia dintre ele se referea la componența publicului. În cauză era un eveniment ce li se adresa tinerilor, așa fusese anunțat. Unul dintre artiști vrea să afle, inocent, dacă în sală vor fi preponderent tineri ori preponderant maturi? Rămân perplexă: biletele se vând online, nu avem de unde să știm componența publicului. Îi scriu asta. Revine cu „pentru noi ar fi important să știm“. Zău că nu înțeleg care ar fi diferența. Reiau răspunsul inițial, nu am altă abordare. Important e că seara a fost animată, foarte reușită!
Am avut și anul trecut un spectacol (o variantă online atunci, întrucât era pandemie) accesibilizat pentru persoane cu deficiențe de auz, care traducea în limbajul semnelor vorbirea actorilor. Anul acesta ne-am extins și mai mult către persoane atipice, inserând în calendarul FITPTI singurul spectacol teatral din România complet accesibilizat pentru toate categoriile de persoane cu dizabilități. Am avut în public tineri cu autism, persoane cu deficiențe de auz și vedere, cu probleme locomotorii.
Bucuria celor din sală
Deși materia primă a profesiunii mele sunt cuvintele, nu cred să găsesc acum vorbele potrivite pentru a descrie bucuria celor din sală și a însoțitorilor lor. Sunt categorii de public vulnerabil, la care prea puțină lume se gândește, iar spectacolul Închide ochii și ai să vezi mai bine (Asociația de dezvoltare personală Grigore Popa București) umple perfect acest gol.
Și tot atâta bucurie a adus Puppet Street Band din Italia celor de la Secția Oncologie a Spitalului Clinic pentru Copii Sf. Maria. L-au urmărit copii, mame și cadre medicale printre stative cu perfuzii, iar fețele marcate de paloarea bolii s-au înseninat vreme de câteva minute cât a durat reprezentația. O să mai facem asemenea bucurii!
Jurnalul meu de insider vă poartă în culisele organizării FITPTI. Care nu sunt cu nimic mai prejos, credeți-mă, decât fața văzută de public a festivalului. Sunt o grămadă pe care încă nu pot să le fac publice, dar le scriu și, peste niște ani, le dezvălui și pe acelea. Sunt prea suculente pentru a le ține secret.