Bunica de pe mamă a fost orășeancă de parter. Asta înseamnă că a locuit într-un apartament de la geamurile căruia putea observa dezvoltarea roșiilor, ardeilor și castraveților din grădina improvizată pe spațiul verde comun al blocului. A existat mereu prezumția că cei de la parter au dreptul să facă legumicultură. Și să taie mingi, dar uite că bunica nu avea problema asta. Mergeam la ea nici des, nici rar, dar țin minte că, atunci când era să rămân peste noapte, bunica îmi punea discuri cu povești. Am folosit pluralul fiindcă erau două: Vârtelnița fermecată și Frumoasa Arșinel, cea din urmă având și prostul obicei de a se repeta în exprimare până când primea o palmă în lateralul pick-upului și sărea peste câteva idei, fapt care făcea ca povestea să-mi pară mereu una nouă.
Exista, bineînțeles, locul negru, acea zonă a locuinței de care un copil se teme să se apropie, fiindcă a umplut-o imaginar cu tot felul de lighioane mâncătoare de oameni. Pentru mine era gheul țevilor din baie, pe care un proiectant fără gusturi estetice l-a trântit fix pe un mijloc de perete și a atârnat de el chiuveta. Tot ce curgea de la nivelurile superioare producea zgomote oribile de balauri în căutare de pradă, iar eu mă protejam, terifiat, ridicând picioarele și închizând strâns pleoapele. Așa devine invizibil un copil aflat pe veceu. Ba, un vecin instalator a pomenit la un moment dat ceva despre șobolani care pot urca prin gheu, iar eu nu puteam decât să mi-i imaginez mari cât niște pechinezi și foarte agresivi, motiv pentru care ajunsesem să și dorm invizibil, ghemuit în cel mai îndepărtat colț de recamier.
Toate trec, anii se adună și amintirile copilăriei se bulucesc în sertare prăfuite, în care probabil se și mănâncă unele pe altele și ajungi să uiți din ele. Rămân doar cele marcante, la nivel de rezumat auster. La ora la care scriu acest text mă aflu în sufrageria bunicii. S-a pus problema renovării băii, iar eu am simțit cum puștiul din mine s-a ghemuit din nou. Nu te teme, Bobi mic, sunt cu tine. Hai să vânăm balauri. Cu arma cumpărată de la un mare magazin de bricolaj, am început să demontez frici de copil. Ciocanul rotopercutor este o unealtă excelentă, în mai puțin de o oră fațada gheului a devenit un morman de moloz și cărămizi. Balauri și șobolani, a venit nenea Bobi peste voi.
Mi-am dat seama că m-am temut degeaba. Nu era nici o lighioană, iar urletele de balaur s-au dovedit a fi susur de pipi de vecini. În partea stângă, la o masă mică, spiridușul care torcea aur la vârtelnița fermecată o asculta răbdător pe Arșinel. Vai, n-o să-ți vină să crezi ce mi s-a întâmplat ieri. Vai, n-o să-ți vină să crezi ce mi s-a întâmplat ieri. Vai, n-o să-ți vină să crezi ce mi s-a întâmplat ieri.