„Eu unul prezic acestei ortografii si decretelor care o sprijina cel mai mare nesucces”, scria Scriban la 1907, opinie pe care au impartasit-o numerosi lingvisti si cu 15 ani in urma, cind a fost luata aceeasi hotarire ca atunci. „Mai intii, de ce doua feluri de i ? (unul i si altul a )? Daca nu e nici un motiv de doua feluri de i, dai altuia un motiv sa introduca si pe e si pe o si pe u, caci i romanesc s-a facut din toate cele cinci vocale latine: roman, vind, riu, fintina, suptire – lat. Romanus, vendo, rivus, fontana si subtilis). Vrea sa zica, daca ne-am lua dupa etimologie, am avea cinci feluri de i !. De aceea, si pentru usurinta si pentru stiinta, trebuie sa ne marginim la un singur fel de i”, argumenta August Scriban, adaugind ca i este de preferat in fata lui a pentru simplul fapt ca i este mai aproape de i si ca sunet. „De aceea, cind imi porunceste Ministerul si Academia sa scriu «cuvint» si sa fac pluralul «cuvinte», eu chiar daca n-as sti ca vine de la latinescul «conventum» tot «cuvint» voi scrie (…) Apoi se mai pretinde sa scriem urand cind vine de la urare si urind cind vine de la urire!” Oferind mai multe exemple, August Scriban demonteaza logica pastorilor eruditi ai natiei concluzionind ca „ce sa mai lungim vorba, brosurica cu regule ortografice a Academiei incurca lumea degeaba”, spunind ca atitudinea corecta a Ministerului ar fi sa „adopte ortografia fonetica, singura stiintifica si practica si sa nu se mai ieie dupa Academie in care domneste inca… pasoptismul”. Nu de alta, dar „strica degeaba hirtia decretelor si ordinelor, chinuieste pe copisti si se expune unui succes nesigur”.
In 1953, sub influenta sovietica, Academia Republicii Populare Romane a decis inlocuirea totala a literei a din limba romana. Inclusiv cuvintele „Roman” si „Romania” deveneau „Romin” si „Rominia”. Masura a durat doar noua ani, fiind partial anulata in 1964, anul eliberarilor in rindul detinutilor politici, anul unei sperate si asteptate deschideri, cind s-a reintrodus litera a pentru derivatele cuvintului „roman”.
Restaurarea scrierii cu a pentru toate cuvintele limbii romane a fost vazuta de academicienii de la 1993 o datorie istorica, o revolutie anticomunista la nivel ortografic. Parerea specialistilor a contat putin spre deloc in aceasta emfaza revolutionara. Nu a cintarit in votul academicienilor nici faptul ca singurii doi lingvisti pe care ii avea atunci Academia au boicotat decizia noii ortografii: Ion Coteanu s-a abtinut, iar Emanuel Vasiliu a votat impotriva. Practic, in 1993, am putea spune ca la Academia Romana stiinta a fost invinsa de sufragiul universal.