Dar in sirba e Kis, cu v-ul cocotat peste s. Iar de-o asemenea isprava nu-s inca in stare, din cauza fonturilor, nici „Suplimentul…”, nici tipografia de la Iasi. O sa spuneti ca n-o fi un capat de lume daca la sfirsit s-ar auzi ori s ori s. In fond, ce mare scofala ca in maghiara ar insemna mic, iar ce s-ar auzi in engleza, de pilda, ar fi sarut ? Poate pentru multi toata discutia asta e pedanterie pura. Pentru mine insa, care am simtit pe proprie piele ce inseamna un punct de pe i pus, la propriu, gresit, mai la stinga, jocul cu diacriticele e grav. Daca nu l-as baga in seama, m-ar mustra intii de toate constiinta, dar si Legea, care zice ca o simpla litera dintr-un nume, schimbata voit sau din nebagare de seama, iti poate rasturna tot destinul. Si mai stiu ca Danilo a crezut mult povestea asta.
Am ajuns sa-l pomenesc aici din mai multe motive. Intii, pentru ca e unul din scriitorii mei cei mai dragi, pentru ca am compus numai pentru el citeva „Orizonturi” si am inventat o cafenea volanta la Timisoara, Szeged si Novi Sad, care i-a purtat numele citiva ani, pentru ca l-am predat cu frenezie la cursuri si seminarii, pentru ca i-am cunoscut o parte din prieteni, pentru ca il propun an de an masteranzilor si doctoranzilor ca tema de cercetare. Apoi, pentru ca vara asta am fost pentru prima data in Muntenegru, care-i patria mamei lui si locul unde el s-a simtit cu adevarat fericit. Apoi, pentru ca tocmai m-am apucat de o prefata la Cripta pentru Boris Davidovici.
Din toate aceste motive reunite vreau sa scriu acum ceva despre coplesitoarea stare cu care intru mereu in lumea lui Danilo. Si exact ca de atitea ori, cind e sa le spun oamenilor la care tin despre cit ma bucura simplul fapt ca ei exista, nu-mi gasesc cuvintele si, din teama de patetisme, ma bilbii. Tocmai de-aceea inchei brusc si-i fac „Suplimentului” cadou ultima scrisoare a lui Danilo catre Michael March, prietenul care il tachina cu Danilo, esti prea inalt ca sa fii Proust. In noiembrie 1991, March a ne-a facut o vizita la „Orizont”. La sfirsitul intilnirii, i-a dat redactorului-sef o hirtie si-a spus asta trebuie neaparat sa apara aici, la Timisoara. E datata Beograd, 5 aug. 1989. Peste nici trei luni, la 15 octombrie, Danilo avea sa dispara de tot la Paris.