Gize de tot felul si un clan de corbi insidiosi (dar samanici, fara atribute de nevermore) se salasluiesc si ei, din cind in cind, pe aici. Ii alung cum pot, ca sa evit naclaiala eventualului gainat, oricit de norocos ar putea fi acesta.
La numai o suta de metri de noul nostru edificiu incepe o cu totul alta lume. Din pricina piriiasului infestat de deseuri si innamolit, unde se salasluieste o familie de batrini saraci (eu ii vad ca fiind un soi de Philemon si Baucis) care locuiesc intr-o coliba facuta din resturi (lemne, cartoane, folii metalice), brusturii au crescut de doi metri, salciile sint uriase, iarba este vinjoasa, buruienile, masive si agatatoare. E o jungla in toata legea si un oras minuscul, intins pe vreo mie de metri. Uneori, duminica, ma plimb pe aici, fiindca perceptia poate fi de Alisa pitica ajunsa in spatii gigantice sau de Gulliver in Tara Uriasilor: si ce este esential, spatiul acesta imbie la scris proza. La proza fantastica, despre himere, dar si la proza realista, arsitoasa. Eu ramin insa o predilecta a marilor (nu si a oceanelor) si, in speta, a insulelor grecesti, asa ca doar duminica fantazez despre jungla virtuala, tisnita din deseuri, care a crescut paroasa linga noua mea locuinta.
In noua locuinta, am reascultat Gentle Giant, o trupa de multa vreme uitata, dar al carei rock progresiv a fost incitant odinioara si cit se poate de kingcrimsonian.
Dar mi-au cazut in mina (si in cap), dupa multa vreme, Mahavishnu Orquestra si Emerson, Lake and Palmer. Si am reascultat cu placere intotdeauna reinnoita magnificele piese Spirits in the Night si Visionary Mountains ale trupei Manfredd Mann’s Earth Band. De Genesis si Yes nici nu mai spun, fara aceste trupe e ca si cum cineva ar fi lipsit de acustica launtrica.
Nici Frank Zappa si ironismul lui spumos nu pot fi trecute cu vederea. Asa ca recomand tuturor un sfirsit de vara si un inceput de toamna cu un cocteil muzical retro alcatuit din cele de mai sus.