Scream, episodul 6, a dat deja buzna în cinematografe, însoțit de un mare succes de critică și de public, dovedind că nimeni nu poate opri nu un ucigaș în serie cât, mai ales, dorința producătorilor de a scoate bani dintr-o franciză ce poate fi exploatată decenii la rând.
Cu șase filme în 27 de ani, franciza Scream pare a fi esența perfectă a filmelor slasher, subgenul horror dedicat ucigașilor în serie cu arme albe. Seria a fost născută din imaginația lui Wes Craven în 1996, mai mult ca o privire ironică asupra acestui gen care a dominat anii ’80. Astăzi, ea este condusă de o nouă generație de cineaști, regizorii Matt Bettinelli-Olpin și Tyler Gillet, recidiviști notorii, din moment ce au lucrat și la precedentele două episoade.
Cei doi au învățat bine lecția francizei: un lung șir de crime pline de imaginație, o bună cunoaștere a codurilor slasher, dar și o permanentă punere în discuție a genului și a sistemului de exploatare a seriilor tipic hollywoodian. Prin ce se impune seria Scream față de alte filme de gen este faptul că ucigașul diferă de la un film la celălalt, fiind încarnat de unul sau chiar mai mult personaje în fiecare episod. Astfel, spre deosebire de alte serii slasher de succes precum Halloween sau Vineri 13, personajul negativ nu mai este redus la o persoană anume, ci la esența lui, masca numită Ghostface, „o emblemă, nu un personaj“.
Și Scream VI profită tocmai de celebritatea acestei măști, care din 1997 încoace a devenit un element pop-cultural planetar și care este decriptat pentru „Le Figaro“ de Christophe Patty, un specialist în măști care predă la Conservatoire national supérieur d’art dramatique (CNSAD).
„Fără a fi un specialist în acest gen de filme, după ce m-am documentat am constatat că masca ucigașului în serie din Scream se inspiră, logic, din celebrul tablou Strigătul al lui Edvard Munch“, spune profesorul Patty. „Putem, de asemenea, să găsim în ea reminiscențe din faimoasa copertă a discului The Wall al Pink Floyd. Este clar că, imaginând această mască, realizatorii Scream au creat un personaj ieșit in comun, un chip al misterului, al fricii. Trezește în mintea spectatorilor o parte a imaginarului legată intim de teroare.“
Întrebat de existența unui înțeles profund în imaginarul colectiv legat de Ghostface, Christopher Patty vede în el „înainte de orice, un strigăt. Un strigăt de demență sau de groază. Ceea ce înțeleg eu este că cel ce poartă această mască în filme prezintă în oglindă ceea ce prada ucigașului va resimți înainte de moarte. Acest Ghostface poartă o «mască-oglindă» care prezintă în avans viitoarelor victime imaginea înselor în fața morții. De 27 de ani, acest obiect a marcat generații de cinefili sau de amatori de horror“.
Remarcând că imaginea lui Ghostface și tematica pe care o invocă sugerează și faimoasa scenă a crimei din Psycho, filmul lui Alfred Hitchcock, Christopher Patty spune că, în cursurile lui, își învață studenții că „funcția unei măști este cea de a elibera actorii, poate dezinhiba. Masca din Scream însă operează de la început numai într-un singur sens, cel de a speria“.
La cinema, o asemenea mască poate fi extrem de eficace, crede profesorului Patty. „Ea marșează pe faptul că spectatorii filmului sunt deja foarte familiarizați cu codurile genului“, spune el. „Forța măștilor în acest gen de filme rezidă în a arăta spectatorilor un chip inexpresiv și mutilat. Este deci imposibil de descifrat ceea ce resimte ucigașul care se ascunde în spatele ei. Este un gen de artificiu care permite accentuarea detașării ucigașului de violența acțiunilor lor. Această mască este un simbol. Odată ce o vedem pe ecran, știm că moartea este prezentă, cursa contracronometru spre moarte a fost declanșată. La cursurile mele însă, studenții nu vorbesc despre Scream, ci mai mult despre The Mask, filmul cu Jim Carrey. E logic, din moment ce în The Mask eroul este un personaj gentil, prea timid pentru a seduce femeia iubită. Dar, în momentul în care își pune masca, el se transformă într-un personaj complet dezinhibat, dublat de un seducător fără pereche.“