Continuăm Jurnalul.
Duminică, 19 martie
Un vis de acum trei ani: „Vis de noapte: am visat că se stinsese specia sapienșilor, până când rămăsese un singur oraș pe lume. Orașul acela era bineînțeles Galațiul. Și nu doar că mai rămăsese un singur oraș, mai rămăsese un singur om din Galați. Omul acela era bineînțeles domnul Scărlătescu. Și doar pentru că nu mai era nimeni altcineva pe lume, asta nu îl împiedica pe domnul Scărlătescu să se comporte ca și cum ar fi fost: mergea la piață și se târguia cu vânzători invizibili, se întorcea acasă și îi înjura pe participanții invizibili la trafic, ba chiar se și bălăcărea puțin cu soția dumisale invizibilă, doamna Scărlătescu. Apoi se așeza la o tablă cu vecinul său invizibil de la etajul trei, domnul Noni Ungureanu.
— Te dau marț eu pe tine, Scărlătescule, nu te joci tu cu mine!, a mai apucat să zică domnul Noni Ungureanu, gâlgâind invizibilele zaruri, înainte să-mi bată clopotul trezirii (bormașina vecinului).
Ce o vrea să însemne?“
O retorică de acum trei ani: „Dar dacă în tot timpul ăsta vrabia nu visa mălai, ci hârtie igienică?“.
O notă de acum trei ani: „Oare în ce colț întunecat al planetei nemernicul de Soros își mângâie încântat hergheliile de pangolini?“.
Încă o notă de acum trei ani: „De când am aflat de starea de urgență de la Paris (s-au închis saloanele!), numai la săracul Neymar Jr. mă gândesc: ce o face el fără ora la coafor?“.
O altă notă de acum trei ani: „Eu am simțit că e ceva în neregulă cu Mama Natură de când am văzut că s-a înhăitat pe la televizor cu alde Dan Negru“.
O notă de acum trei ani: „Știrea zilei ne vine astăzi din Baltimore, acolo unde edilul (vă place cuvântul ăsta, nu?) i-a rugat, cu tot respectul, pe concetățenii săi să nu se mai împuște pe perioada pandemiei, fiindcă e nevoie de locuri în spitale pentru cei care iau cunoscutul și temutul virus“.
Sâmbătă, 18 martie
O notă de acum trei ani: „Sigur, ciuma din Wuhan o să schimbe profund umanitatea. Ce n-au reușit să facă Auschwitz și Hiroshima, războaiele mondiale, foametea din Africa, genocidul din Rwanda, mii de ani de războaie și molime, o să se întâmple acum când vom fi strâmtorați de curpapier și vom mânca mazăre din conserve. După aceea, însă, e limpede că vom trăi îmbrățișați călărind unicorni roz. Se schimbă sapienșii, n-are cum să fie altfel“.
O altă notă de acum trei ani: „Cea mai frumoasă știre a zilei ne spune că poliția spaniolă a constatat un bărbat îmbrăcat în costum de dinozaur care hălăduia pe străzi în timpul stării de urgență. De ce nu ai stat acasă, dinozaure? Ce ți-o fi trebuit ție?“.
O idee de acum trei ani (din păcate, nu s-a făcut): „Idee de film românesc de Cannes: Carantina. Un bărbat mănâncă 14 zile în continuu doar ciorbă, în bucătărie. Trăiește singur înconjurat de baxuri de hârtie igienică, făină și mălai, dar el mănâncă doar ciorbă și se uită pe geam. Geniul regizoral surprinde venirea primăverii, simbolizată de înnebunirea unui salcâm dincolo de fereastră. Și bărbatul mănâncă mai departe, cu calmul unui călugăr budist. Sfârșit“.
Vineri, 17 martie
O notă de acum trei ani: „Nu putea să ia şi wuhanezul o supă de lăcuste, îi trebuia lui borș de liliac“.
Joi, 16 martie
O notă de acum trei ani: „De abia făurise președintele România Normală, că iată-ne nevoiți să pășim în starea de urgență. Dacă mai era Băsescu la cârmă pășeam oare în altă stare?“.