Începusem să povestesc săptămâna trecută despre foloasele pe care le-ar putea aduce lectura cărților. Mai exact, despre momentele de evadare pe care le ofereau cărțile unor adolescenți din anii comunismului, claustrați într-un internat de băieți cu regim semicazon.
Literatura oferea unele deschideri spre lume, inevitabil stimulante pentru niște puști de 15-16-17 ani. La acea vreme cineva se gândise (bine!) că energia neconsumată a unor adolescenți înghesuiți în internate unisex trebuie direcționată și consumată cumva, într-un simulacru de distracție controlată, care pentru liceenii în cauză era una autentică. Concret, o dată sau de două ori pe lună în licee se organiza o „seară cultural-educativă“, numită de elevi, mai simplu și mai adecvat, „discotecă“. Seara începea după-amiaza, pe la 5, și se încheia pe la 8. Într-un spațiu larg – de obicei sala de festivități a școlii – se instalau două boxe măricele, o orgă de lumini primitivă, cu trei becuri colorate (roșu-galben-verde), o stație de amplificare și o combină muzicală sau un casetofon, după care liceenii se adunau pur și simplu acolo, porneau muzica, stingeau majoritatea luminilor și, sub supravegherea mai mult formală a unui profesor, dansau unii cu alții pe muzica anilor 1980, piratată pe casete de calitate îndoielnică.
La Liceul Silvic serile astea se desfășurau în subsolul clădirii de secol XIX, spațiu curățat, zugrăvit și reamenajat, care, părând mai retras, crea mai multă intimitate educativă decât o sală festivă cu panouri roșii despre patrie și partid. Numai că, după cum spuneam, liceul era eminamente masculin, ceea ce ridica o problemă, fiindcă băieții nu voiau să danseze între ei. Din fericire, când e vorba de adolescenți năpădiți de impulsurile vârstei, se găsește întotdeauna o soluție. În Timișoara existau – ca revers al unisexului silvicultural – licee unde elevii erau preponderent eleve, care întâmpinau aceeași problemă la serile lor cultural-educative. Ce putea fi mai logic decât să combini una-două clase de la liceele de fete cu una-două clase de la cele de băieți? Prin urmare, măcar o dată pe lună Liceul Silvic asista la invazia inedită a câtorva zeci de fetișcane, cărora mai apoi viitorii pădurari le întorceau vizita la liceele lor.
Problema era că printre liceele „de fete“ se numărau unele de prestigiu: Pedagogic, Filologie, Sanitar. Cu „textilistele“ de la liceele de mică industrie ale vremii era mai ușor, dar în fața unei potențiale învățătoare sau doctorițe puștanii de la Silvic simțeau un complex de inferioritate ce trebuia cumva depășit. Una dintre soluții era exact lectura: te simțeai mai sigur pe tine dacă, în timpul unui dans lent cu o fată care studia la o școală de elită, pomeneai de Preda, de Dostoievski sau că tocmai îl descoperiseși pe „Gabriel Garcia Marquez, ai citit ceva de el? e fenomenal!“. Și, oricât de naivă va fi fost stratagema, ea funcționa, pentru că lectura îți eleva statutul, te transforma dintr-un tăietor de copaci mărginit într-un ins sensibil, cu porniri artistice.
Mai apoi băieții au descoperit cât de utilă (și plăcută, desigur…) este lectura unor cărți de poezie… o, iar poezia era cu adevărat importantă! Mai ales dacă memorai un set de versuri din Blaga, Nichita Stănescu (cu hitul suprem „Spune-mi, dacă te-aș prinde într-o zi și ți-aș săruta talpa piciorului, nu-i așa că ai șchiopăta puțin după aceea, de teamă să nu-mi strivești sărutul?“), de Edgar Allan Poe sau Aleksandr Blok… În 1986 apăruse în colecția „Biblioteca pentru toți“ o selecție în două volume Din lirica de dragoste a lumii, care cred că ajunsese cea mai împrumutată carte de la biblioteca liceului. Țin minte că, grație unor versuri din antologia respectivă, m-am bucurat în mai multe rânduri de momente de tandrețe furată fie în scara unui bloc, fie în parcul liceului ori pe holurile plăcut întunecate din clădirea Liceului Pedagogic. Iar mai târziu, în studenție, Alina și cu mine am avut clipele noastre vrăjite cu poezia lui Esenin.
Așadar, cititul are foloasele lui și lectura se împletește adesea cu lucruri care contează – mult. Știu că vremurile s-au schimbat, că trăim într-o lume mai pragmatică, dar pariez că dacă te-aș prinde într-o zi și ți-aș săruta talpa piciorului…