Când te gândești că ne-am petrecut un deceniu și mai bine din viață apărând principii legate de independența Justiției din România pentru a-i vedea pedepsiți cu adevărat pe cei mai celebri făptași ai țării, din funcții sus-puse, chiar am ieșit în stradă pentru asta și chiar i-am transformat pe judecători în eroi, ca astăzi să vedem în același sistem judiciar o componentă rămasă în urma societății, cu aspirații mai curând de păstrare a propriilor privilegii, făcând în mod ilegal chiar grevă… Ei bine, când te gândești la toate astea, îți vine efectiv să trântești basca de pământ și, în fine, indiferent de vârsta pe care o ai, să-ți dorești și tu, naivul și idealistul de serviciu, să îți iei tălpășița de pe aceste meleaguri!
Faptele din rechizitoriul Justiției române s-au tot adunat într-un dosar foarte gros. Faptele de sfidare, care au culminat săptămâna trecută cu declanșarea unui protest ilegal de către judecători, care nu doresc să își piardă pensiile speciale și dreptul de a ieși la pensie la 50 de ani. Sigur, cine ar vrea să piardă așa mare gheșeft? Problema este că păstrarea privilegiilor magistraților ar însemna pierderea banilor pentru autostrăzi din PNRR, cartoful fierbinte al pensiilor speciale fiind un jalon care trebuia îndeplinit ieri.
Un protest ilegal
Protestul este ilegal deoarece magistrații pur și simplu nu au dreptul să declanșeze grevă generală, japoneză sau de care o mai fi. Un drept pierdut în urma unui schimb făcut între societate – care le asigură salarii mai mari decât al mediei cetățenilor aflați în câmpul muncii, plus alte privilegii – și dumnealor, care prestează un serviciu esențial, cu mintea limpede și burta plină. Iar în urma acestui târg li s-a luat dreptul la grevă. Grefierii, da, după cum știți, o pot declanșa. Dar nici nu au statutul purtătorilor de robă!
Reforma care va fi votată săptămâna aceasta în Parlament și care îi cuprinde și pe magistrați nu vorbește despre reduceri draconice ale pensiilor aflate în plată (reducerea ar fi de circa 15% din sume și așa uriașe, de multe ori mai mari decât cele încasate în timpul activității) sau de faptul că, de mâine, toți vor ieși la pensie la 65 ani. Nu, acest lucru se va produce etapizat. Răspunsul a fost blocarea instanțelor, tergiversarea cauzelor într-o țară în care și așa mai repede apare prescripția decât o decizie definitivă a unei instanțe. Țara în care, vorba celebrei expresii, mori (la propriu) cu dreptatea în mână. Mori de cauze naturale pentru că nu mai apuci ziua să auzi prin vreo instanță ciocănelul.
OK, știm cu toții că în Justiție investiția a fost în special în salarii, nu în sedii și în condiții mai bune. Că instanțele arată multe ca după bombardament, că numărul de dosare este uriaș în raport cu numărul de procurori, judecători, grefieri etc. Dar mai știm, din nou, că până acum plata pentru aceste condiții o reprezenta pensionarea la o vârstă similară cu a combatanților din Afganistan.
A bloca PNRR înseamnă a bloca România
Problema ultimilor ani ai Justiției din România a fost nu neapărat că s-a predat total politicului (dar sigur nu i-a mai deranjat cu dosare grele sau cu condamnări pe mai-marii zilei de ieri sau, Doamne Ferește, de azi!), ci că a început să facă pe față politică. Că a împrumutat 100% din metehnele lumii pestrițe a politicii dâmbovițene și s-a întovărășit mai mult decât este cazul cu unii sau alții (dar mai mult și unii și alții înseamnă PSD).
Parte din prietenia asta viza taman păstrarea pensiilor speciale și vârsta de pensionare la nivel de pubertate-adolescență (raportat la anii de muncă ai unui român obișnuit), parte viza plăcerea proprie de a lua parte la jocurile zilei. Căci așa a ajuns CSM, garantul independenței Justiției, să sugereze și să cauționeze modificări ale Codului Penal sau Codului de Procedură Penală care i-au făcut invidioși și pe de-alde Nicolicea, Șerban Nicolae ori Florin Iordache.
Sigur că magistrații sunt astăzi șocați că taman politicienii cu care se credeau frați de cruce le-au băgat un cuțit în spate, neavând încotro decât să implementeze o reformă trecută în PNRR. Căci azi, la dezmățul bugetar desfășurat din 2022 încoace, pe fond de criză economică și de inflație, a bloca PNRR înseamnă a bloca România cu totul, fapt care ar duce fără drept de apel la pierderea alegerilor. N-a mai băgat încă nimeni o țară cu totul în faliment și să ia cele mai multe voturi drept recompensă pentru asta. Nici măcar în biata Românie.
Dar, dincolo de defectele sale omenești, Justiția din România are marea problemă că a pierdut total sprijinul popular. Și o știu foarte bine și cinicii politicieni de azi ai puterii, de aici vine diferența majoră dintre răspunsurile la revendicările profesorilor (susținuți masiv de români) și cele ale magistraților. Dincolo de uriașa dezamăgire legată de îngroparea în batjocură a unor dosare precum cel al Revoluției Române și până la achitarea definitivă a lui Piedone în dosarul Colectiv, oamenii văd ce presupune interacțiunea lor directă cu instanțele de judecată pe unde își caută dreptate. Oamenii văd la ce batjocură sunt supuși, târâți în cele mai
banale spețe ani și ani la rândul. Aici nu vorbim despre dosarele de mare corupție de care ori se alege praful, ori nu mai apar deloc, ci vorbim despre litigiile care apar între românii obișnuiți.
O băltoacă de indolență
Nu doar subfinanțarea funcționării instanțelor e cauza pierderii românilor a încrederii în actul de Justiție făcut pe lumea asta, ci și jocurile de putere din interiorul CSM, unde s-au creat găști și gășculițe, unde politicile de cadre și politicile generale de personal de sus în jos sunt realizate în funcție de cine pe cine susține.
Ce mai văd românii? Mai văd că un judecător precum Cristi Danileț este scos pe margine un an și jumătate, fără dreptul de a profesa ca judecător, pentru ca, la finalul unor procese lungi, să își câștige dreptatea. Dar cu reputația pătată ce se întâmplă? Căci Danileț a ajuns într-o asemenea situație pentru că asta a fost judecata colegilor săi din Inspecția Judiciară, organism făcut mare de Dragnea din interese evidente, sau din secția de judecători a CSM.
Sigur că astăzi generalizăm foarte mult și îi nedreptățim prin astfel de analize pe procurorii sau judecătorii profesioniști, care încearcă pe cât posibil să își facă meseria cu onoare și celeritate. Doar că, de la distanță, ei se văd tot mai puțini și tot mai pierduți într-o băltoacă de indolență. Și dacă procurorii sau judecătorii de genul celor în care ne-am pus speranțele atunci când s-a ivit în viața noastră ca o speranță pentru un mâine mai bun în România lupta anticorupție ar fi încă majoritari, poartă vina pentru că nu se revoltă și nu fac alianțe pentru a răpune democratic, prin vot, tirania celor care astăzi au acumulat o putere uriașă și se tot rotesc pe la conducerea CSM.