Anul acesta bugetul instituțiilor publice a fost comunicat la finele lui februarie – începutul lui martie și nu prea a arătat cum sperau acestea. A afla la două-trei luni după începerea anului financiar care sunt resursele alocate pentru activitatea din anul curent nu e tocmai soluția ideală.
Privind puțin peste gard, în curtea vecinilor mai așezați, nu poți să nu observi că aceștia știu exact cu luni bune înainte (măcar șase) cuantumul stipendiului și își programează cu mare precizie activitatea, inclusiv datele premierelor pentru care se și pun biletele în vânzare.
Revenind la noi, când le spui companiilor străine că ai vrea să le ai în program, în corespondența ce precedă antamarea prezenței lor într-un eveniment festivalier și vă puneți de acord, stabiliți data, ar urma contractul, ești silit de context să tot amâni, căci nu ai voie să semnezi nimic până nu vine bugetul. Evident, străinii nu pricep asta, li se pare că suntem niște aiuriți care nu știm ce facem.
2023 a fost încă și mai special din această perspectivă. La nici două luni de la primirea filei de buget, guvernul a „descoperit“ că găurile din cașcavalul numit PIB au dimensiuni atât de mari, încât sunt necesare tăieri de cheltuieli. Drept care a dat un OUG prin care a decis reducerea lor cu 10 la sută, din capitolul „bunuri și servicii“. Adică exact de acolo de unde se finanțează activitatea artistică. Păi cum să lucrezi în stilul acesta? Cum să previi (citește să câștigi) această alba-neagra cu bugetul de care dispui? Și, mai ales, cum să procedezi, oare, ca să poți organiza o manifestare pe care intenționezi să o menții la altitudine valorică?!
În 2023, optez pentru „Feminin-masculin“
Un festival de artele spectacolului înseamnă cheltuieli mai mari decât orice alt gen de eveniment. Căci a avea în program un spectacol înseamnă o echipă numeroasă: actori, tehnicieni care nu se văd la rampă, dar fără care artiștii n-ar putea străluci, transportul și cazarea acestora (ca medie, un spectacol nu poate călători fără cel puțin zece oameni, însă adesea numărul acesta e cu mult depășit, mai ales când scenografia și manevrele tehnice sunt complicate), plus transportul decorului. Artele spectacolului sunt arte colective, nu se poate altfel. Inclusiv când e vorba despre un one woman/ man show. Voi avea unul în program, sunt necesari opt tehnicieni. Iar la un spectacol cu șase actori în distribuție, în culise lucrează 15 tehnicieni!
Din postura de curator, imaginez în fiecare an câte o nouă temă pentru Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași. Scopul e evident: pentru a-l menține surprinzător, a-l reinventa mereu, a-l face interesant pentru public. Tematica diversă, îmbogățirea programului prin formule spectaculare inedite îl mențin viu, îl fac să fie altul/ altfel. În 2023, optez pentru „Feminin-masculin“. Nu antagonizant, nu doar feminism, ci în tandemul care structurează lumea dintotdeauna. Pe complementaritate, pe diferențe specifice, pe fluiditățile de gen care definesc momentul istoric pe care îl trăim. Între 4 și 10 octombrie, pe scenă, în stradă, piețe, cluburi, galerii de arte, muzee, amfiteatre și auditoriumuri vom așeza sub lupa artelor subiecte generate de tema asupra căreia se va concentra FITPTI. La ediția a XVI-a, care va fi provocatoare, în mod cert, în sensul bun al termenului, acela al atractivității sale.
Artiști care au decis să nu mai zboare deloc
Port de luni bune discuții cu o mica trupă de noul circ vreme. Este din Canada, ceea ce face e spectaculos, super potrivit pe componenta de stradal pe care am dezvoltat-o, căci place publicului și arată, în văzul tuturor, cât de frumoasă e această formă de expresie artistică. Ne punem de acord asupra detaliilor, artiștii mai merg la un festival în Iordania, cu puțin înaintea FITPTI, deci numai bine. La un moment dat, primesc un e-mail care, înainte de a-l deschide, mi-a părut a nu fi de bun augur. Premoniție ori instinct, ziceți-i cum vreți, dar într-adevăr mesajul n-a fost pe placul meu. Festivalul din Iordania s-a amânat, iar artiștii canadieni au un principiu de la care nu se abat: nu circulă cu avionul, un mare poluator al atmosferei, decât pentru minimum două festivaluri. E forma lor de a proteja planeta. Zic, OK, înțeleg, și eu vreau să prezervăm Pământul, dar, indiferent dacă sunteți voi îi avion ori nu, el tot va zbura. Deci gestul vostru e inutil. Au rămas la părerea lor.
Am întâlnit și alți artiști care au decis să nu mai zboare deloc, din aceleași rațiuni. Katie Mitchel de pildă, care face eco theatre, practică în ultima vreme formula zero travel. Gândește un format de spectacol pe care îl itinerează doar la nivelul conceptului, adică are teatre partenere unde îl transferă ca viziune, iar echipele de acolo îl refac prin forțele proprii. Un set de reguli agreate de comun acord prevăd cadrul general de la care nu se abate nimeni. În plus, Katie Mitchell insistă pe generarea în mod natural a electricității consumate în timpul spectacolului. Motiv pentru care recurge la bicicliști ce pedalează în acest scop în timp ce actorii își susțin creația scenică.