Nu stiu cind s-a casatorit, inainte sau dupa ce-a ocupat un post pe masura nazuintelor sale. Probabil ca responsabilitatea de tata i-a stopat dorinta de-a absolvi o facultate. Oricum, asta i-a domolit rabufnirile periodice de violenta distructiva.
Nu bea frecvent, cum faceau majoritatea barbatilor din sat, pe la jumatatea anilor ’60. E drept, venea rar pe acasa, asa ca n-aveam cum sa fim siguri ca in Brasov nu se imbata des. Totusi, eram siguri, fiindca locuiau acolo alte rude si oameni din sat, plecati sa-si faca un rost, o viata mai buna, sa cistige o piine mai alba… Daca unchiul Stan Pistolaru si-ar fi facut de cap, aflam noi, nici o grija! El se straduia doar „sa ajunga cineva”, asta era vorba ce umbla despre viata si faptele lui. Dar avea o dambla anuala, cind era neinsurat: intr-o zi se imbata crunt si distrugea totul in camera unde locuia! Nimic nu raminea intreg: nici scaunele, nici masa, nici dulapul, nici fereastra, nici asternuturile, nici hainele, nici cartile, nici aparatul de radio, nici magnetofonul, nici aparatul de fotografiat, nici briciul de ras, nici foarfeca de taiat parul, nimic, nimic, nimic! Pe toate le distrugea, le punea purcoi in mijlocul camerei, le stropea cu benzina sau gaz si vrea sa le dea foc! O singura data reusise: atunci cind varul Petre nu ajunsese la timp sa-l opreasca. Intotdeauna, cind il apucau pandaliile, Stan il anunta pe celalalt ca „incepe”; iar Petre lasa totul si fugea sa impiedice dezastrul.
Cind venea prin sat era sarbatoare pentru noi, pustanii dornici de distractie. Ne povestea cite in luna si-n stele, ne punea muzica rock la magnetofonul Tesla, ne ducea la furat pepeni din gradinile de peste Neajlov, ne poza continuu (nu stiu de ce, din fotografiile acelea s-au pastrat citeva, nesemnificative), ne dadea de baut bere (licoare absolut dispretuita, pe atunci, de toti satenii), ne cumpara bricege si lanterne (pasiunea noastra scumpa, foarte putini aveam bani sa dobindim asa ceva), ne invata la prostii, cum ziceau mamele noastre. De fapt, ma gindesc acum, Stan ne invata sa spunem lucrurilor pe nume si sa ne asumam faptele, bune sau rele. Pastrez in memorie o scena reprezentativa pentru ce insemna educatia unor copii, in deceniul sapte al secolului trecut, si poate cindva voi reusi sa-i transpun in vreo proza mustul de lucru interzis. Nu, nu e o chestie ce tine de eroticul explicit, dar nici de-o revista de cultura nu-i!…
Fusese poreclit Pistolaru pentru ca in copilarie umbla la briu cu un lemn cioplit in forma de pistol si „tragea” in toata lumea. In armata a minuit astfel de arma, avea si-o poza. Ma intreb daca azi are vreuna, pe-acolo pe unde este… A plecat din tara in 1990, imediat cum s-a dat liber la pasapoarte. Divortat, fiindca sotia refuzase sa-si paraseasca slujba, vatra, neamurile. Am auzit intr-un timp ca ar fi in Australia, desi plecase in Canada. Mi s-a parut ca-l zaresc in sala concertului Sex Pistols, filmat in 2007, la Brixton Academy. Va imaginati emotia mea… Pacat ca stop-cadrul nu e limpede.
Nu m-ar mira sa fi fost chiar Pistolaru!