Au fost suficiente doua zile pentru a-mi asuma, din nou, naivitatea. Si asta intrucit am subevaluat rezervele de (auto)justificari ale celor care au vazut si continua sa vada in Traian Basescu un salvator, si nu un politician. Urmarind reactiile publice ale sustinatorilor presedintelui, ale multora dintre ei macar, n-am putut ajunge, in calitatile mele de cititor si de telespectator, decit la doua concluzii ferme. Prima, ca vinovat pentru guvernul PSD-PD-L ce se contura era nimeni altul decit PNL-ul. A doua, ca presedintele Traian Basescu, minat in lupte de aceleasi idealuri neintinate ale puritatii politice, n-a avut alta solutie decit aceea de a accepta ce s-a decis in culise, desi, spun sustinatorii domniei sale, in adincul inimii prezidentiale invaluita in cinste, dreptate si adevar, isi dorea cu totul altceva. Una peste alta, probabilul guvern social-democrat-democrat-liberal era, in viziunea celor care-si expuneau ideile in scris sau la televizor, un rau evident, dar un rau impus de liberali si acceptat, in lipsa de alte solutii, de bietul presedinte al Romaniei, aflat din nou in postura de victima, ca in mai toata perioada mandatului sau.
Oricit as vrea sa renunt la ironie privind lucrurile din perspectiva asta, nu reusesc. Si nu reusesc pentru ca, acceptindu-mi inca o data pozitia de simplu speculator de idei, aflat departe de Bucuresti, adica de culise, tot sint in situatia de a cunoaste citeva dintre dedesubturile jocurilor centrale. Iar unul dintre dedesubturi, extrem de vizibil de altfel, e acela ca PNL-ul nu si-a asumat opozitia cu nici un fel de seninatate, dimpotriva: oamenii lui Tariceanu sint extrem de dornici de a fi la guvernare, probabil la fel de dornici ca baronii din PSD. Or, daca lucrul acesta e evident pentru mine, n-are cum sa nu fie sigur pentru analistii pro-prezidentiali. Prin urmare, pornind de la aceasta ipoteza de lucru, e evident ca nu liberalii au obligat PSD-ul si PD-L-ul la o coalitie contra naturii, ci ei n-au reusit, pur si simplu, sa-si vinda cum se cuvine cele 18 procente posibililor clienti. Caci si partidul lui Basescu, si cel al lui Geoana au fost doar niste clienti in aceste negocieri. Niste clienti care, ca orice clienti, au mofturile lor, studiaza marfa pe toate partile si, daca nu sint multumiti intr-un final, se duc la alta taraba.
PD-L s-a apropiat de PSD pentru ca taraba acestora din urma era mai plina si, in viziunea lor, oferea marfa mai de calitate. Prin procentul obtinut de social-democrati in alegeri. Prin posibilitatea de a tine sub un oarecare control PSD-ul la apropiatele prezidentiale. Prin probabilitatea de a obtine, in parlament, schimbarea votului uninominal, pe sistemul cu doua tururi, care va elimina practic PNL-ul de pe marea scena. Prin eventualitatea unor justificari fata de electoratul propriu, pentru ca in momentul in care lucrurile vor merge prost, partidul condus de Traian Basescu va avea spre cine sa arate cu degetul – ca intotdeauna, spre partenerii de guvernare (bagati pe git, fireste, de liberali). Toate acestea, si multe altele pe care spatiul nu-mi permite sa le dezvolt, au facut din PSD o solutie pentru PD-L, una care contrabalanseaza usorul deficit de imagine.
Usor deficit am spus? Poate nici macar, intrucit aici intervine factorul Basescu. Deja scuzat de admiratori prin faptul ca a fost obligat, sarmanul, sa accepte o noua solutie imorala, Traian Basescu tocmai isi lustruieste in liniste arsenalul pe care-l va folosi impotriva social-democratilor in cazul in care guvernarea negociata acum va ramine batuta in cuie. Pentru presedinte, o solutie mai buna decit PSD-ul alaturi de PD-L nu poate exista. Un an intreg in care se va putea razboi cu ei, chiar cocotati acolo, in guvern, ii va aduce, ca de obicei, mari avantaje electorale. Salvat moral prin faptul ca i se creeaza imaginea unuia care n-a avut ce face acceptindu-i pe social-democrati in guvern, domnul presedinte va profita din plin, continuindu-si opozitia in timp ce se afla la putere.
Negocierile de la taraba bogata continua. Intr-un colt, din spatele unei alte tarabe, mai saracute, liberalii privesc cu jind spre clientii ce par pierduti. De-undeva din lateral, cu bratele incrucisate la piept, scena e supravegheata de seful pietei. Nu-i plingeti de mila, chiar de pare catranit in momentul de fata. Sa fiti convinsi ca, asa neimplicat cum pare, seful pietei isi va lua comisionul din afacerea care tocmai se incheie.