Mi-am propus de ceva timp să ajung la muzeul recent redeschis dedicat lui Nicolae Gane. Momentul potrivit a venit cu ocazia unei vizite de lucru pe care viitorul curator al Bienalei Art Encounters din Timișoara a efectuat-o în Iași.
Pe lângă întâlnirile cu artiști, galeriști și curatori, acesta a fost interesat să vadă care e oferta instituțiilor publice. I-am prezentat istoria Palatului Culturii și m-am oferit să îl însoțesc la Muzeul de Artă, pentru a-i arăta un sistem interactiv de mediere a patrimoniului la care am contribuit și eu, subiect al unei teze de doctorat pe care nu mi-am mai găsit timp să o termin după ce am deschis Borderline Art Space.
I-am făcut un scurt tur ghidat printre cele 30 de lucrări instalate în camera SIMAP, apoi am traversat coridorul pentru a vizita cealaltă încăpere deschisă. Imediat am primit o întrebare ușor stânjenitoare: „Muzeul de Artă din Iași are doar două încăperi?“.
I-am explicat că, cu ocazia unor expoziții temporare, sunt disponibile și alte săli, plus că o parte dintre acestea n-au reintrat încă în circuitul muzeal. M-a întrebat apoi dacă colecția are și lucrări ale unor artiști contemporani și dacă le poate vedea. I-am răspuns că momentan nu există o sală dedicată și nu cunosc donațiile sau achizițiile făcute.
Pe de altă parte, l-am informat că s-a deschis recent, la etajul unei case memoriale renovate, care aparține de Muzeul Literaturii din Iași, o galerie dedicată artei ieșene care are și o selecție de lucrări ale unor artiști contemporani. Prin urmare, a doua zi ne-am întâlnit pe strada Nicolae Gane, nr. 24. Am cumpărat bilet și am întrebat dacă există materiale în engleză pentru vizitatorii străini.
Domnișoara de la casă mi-a replicat că putem citi textul despre personalitatea fostului primar Gane, dar că rămâne la latitudinea noastră să interpretăm lucrările de artă de la etaj.
Curatorul sloven a fost curios să citească cine fost Nicolae Gane, acțiune pe care, fiind într-un grup de patru persoane, am fost nevoiți să o întreprindem în două etape. Iar asta din cauza dispunerii textului într-o cameră strâmtă, pe un perete îngust, unde obiectele aflate în față erau protejate de un cordon ce lăsa un spațiu în care maximum două persoane puteau sta simultan să lectureze informațiile. În cealaltă încăpere de la parter erau dispuse diverse obiecte care au legătură cu fotografia. De la muzeografă am aflat că acea cameră a fost laboratorul foto al muzeului, iar exponatele aveau rolul de a marca respectiva funcționalitate.
Am urcat scările realizate cu materiale moderne, de calitate, și am ajuns într-un hol unde am recunoscut lucrări aparținând lui Felix Aftene, Dumitru Oboroc, Bogdan Teodorescu sau Lavinia German, plus două sculpturi pe care le-am identificat după etichete ca aparținând lui Cristian Ungureanu și Anei Maria Negară. Tot acolo am putut citi de pe un text lipit pe perete despre pasiunea lui Gane pentru pictură, pretext pentru ca Muzeul Literaturii să comisioneze lui Felix Aftene, de data aceasta în calitate de curator, să alcătuiască o colecție de lucrări reprezentative pentru arta ieșeană. La capătul holului se afla un culoar îngust care ducea spre alte camere unde accesul părea restricționat, dar pe care am descoperit încă alte două lucrări. Probabil că personalul uitase să aprindă lumina, așa că mi-am permis să fac eu acest lucru și l-am chemat și pe invitat să descopere alte două lucrări, printre care am recunoscut una semnată de Dorin Baba.
În sălile din interior am văzut lucrări aparținând unor artiști tineri, precum Marinela și Claudiu Ciobanu, Rodica și Adrian Crîșmaru, Cezarina și Gabriel Caloian, Radu Carnariu, Mihai Vereștiuc, Alexandru Burlacu, Mihai Savin sau Andrei Pantea, dar și ale unora aflați la apogeul carierei, precum Liviu Suhar, Mihai Tarași, Dan Covătaru, Dragoș Pătrașcu, Constantin Tofan ș.a.
Pe măsură ce avansam, selecția se îndepărta de prezent. Curatorul sloven, un cunoscător al artei românești, a identificat nume familare sau pe care le văzuse cu o zi înainte la Muzeul de Artă: Pallady, Tonitza, Hatmanu, Baba (mi-a plăcut mult fotografia cu Sadoveanu în timp ce-i poza pentru un portret a cărei schiță era așezată mai sus), Stahi etc.Am plecat de acolo după aproape jumătate de oră și am fost curios să aflu părerea lui. Mi-a zis că, în pofida aglomerării lucrărilor într-o expunere în stil salon și a poziționării ușor nefericite a unora lângă elemente gen camere de vizitare sau planuri de evacuare în caz de incendiu, acest mic muzeu al literaturii expune artiști contemporani ieșeni, spre deosebire de Muzeul de Artă care l-a dezamăgit. M-a întrebat cât de relevantă e selecția și i-am spus că, cu excepția lipsei unor artiști contemporani importanți precum Matei Bejenaru sau Dan Acostioaei, prezenței discutabile a altor nume și a numărului mare de lucrări din ultimii 30 de ani, expoziția poate fi o destul de bună introducere rapidă în istoria artei ieșene.
Chiar dacă nu a avut acces la lucrări istorice la fel de valoroase ca cele aflate în patrimoniul Muzeului de Artă, Muzeul Gane reușește să acopere temporar un gol, iar inițiativa este lăudabilă. Pe de altă parte, vor trebui găsite formule pentru a împrospăta constant selecția și a încuraja vizitele succesive, un aspect neglijat de mai toate muzeele ieșene.