Acestora le urmeaza comentatorii foarte pretentiosi, care minimalizeaza critica de intimpinare, reducind-o la stricta promovare a aparitiilor editoriale si considerind-o inferioara criticii academice.
Cronicarul e in ochii lor un agent de reclama in cimpul literar, de citit si utilizat ca atare. Nimic mai mult decit atit: el nu poate spera sa atinga nivelul de acribie si eruditie al cercetarii universitare. In fine, a treia categorie de judecatori severi ai criticii literare curente o formeaza aceia care accepta in principiu foiletonistica, o mai si practica, socotind-o insa o forma perisabila de exegeza; o colectie de efemeride ce traiesc si mor odata cu numerele de revista in care au aparut.”; „Recunosc ca mi-a placut sa contrariez aceste asteptari incruntate, facind (pe cit mi-a stat in putinta) din cronica saptaminala o forma flexibila de istorie literara.”
Faptul ca Timpuri noi va aparea in 2009, si nu la finele lui 2007, cum ma gindisem initial, se datoreaza unui scrupul de critic si unui calcul simplu asupra ritmicitatii. Mi s-a parut oportun sa scot cite un asemenea tom o data la patru ani, dupa modelul ciclurilor electorale. E un interval suficient de generos pentru ca aparitiile importante din succesivii ani literari sa fie grupate editorial, dupa analiza si evaluarea lor in paginile unor reviste si suplimente culturale („Romania literara” in primul rind, apoi „Idei in dialog”, „Cultura”, „Ziarul de duminica”, „Bucurestiul cultural”).
Am prejudecata excelentei actului critic, dar si pe cea a consecventei cronicarului literar. Diferenta dintre acesta si simplul recenzent e ca ultimul semneaza texte disparate, fiindca n-a gasit inca ceva mai profitabil, in timp ce primul scrie saptamina de saptamina, ani intregi, incercind sa deseneze din mersul literaturii o cit mai exacta harta a ei.
O harta adevarata inseamna, pentru mine, comentarea si filtrarea creatiei literare de azi, dar si a celei de ieri; nu numai Dan Lungu si Sorin Stoica, Stefan Manasia si Claudiu Komartin, Nicoleta Salcudeanu si Antonio Patras, ci si Radu Cosasu, D.R. Popescu sau Augustin Buzura, Ileana Malancioiu, Angela Marinescu sau Emil Brumaru, Eugen Simion, Nicolae Manolescu ori Lucian Raicu.
Critica actualitatii se sprijina, cred, pe lectura in perspectiva istorica: dinspre prezentul editorial spre trecutul de multe ori dispretuit, sau invers, dinspre precedente acreditate in istoria noastra literara inspre cele mai recente experimente artistice. Daca n-ai parcurs niciodata poemele violent-obscene ale lui Geo Bogza, ai zice ca versurile din anii 2000 ale Elenei Vladareanu sint noutatea si indrazneala absoluta…
Ii multumesc Madalinei Ghiu, care m-a sustinut constant si care a redactat atitea carti bune, incit a mea, oricum ar fi primita, nu-i mai poate afecta imaginea. Ii sint recunoscator lui Silviu Lupescu, pentru care sprijinirea literaturii romane contemporane nu este – ca pentru atitia altii – o vorba fara acoperire.