Asa cum se intimpla mereu in povestile de gen, a fost o fata care mi-a deschis urechile spre muzica. Era una subtirica, blonda, cu ochi albastri, gura mica, umeda si calda. Purta parul taiat scurt, mai jos un pic de urechi, si ochelari de vedere ce-i dadeau un aer intelectual, artificios la cei 16 ani ai ei. Eu aveam 17, iar inaltimea si parul lung nu-mi confereau prea multa maturitate. Katy o chema pe fata aia si, dupa ce ma initiase in rockul la moda, am debarcat impreuna la concert. Fara sa stiu, plecasem pe un drum ce nu m-a purtat inapoi decit rareori. In public, Katy si-a gasit niste prieteni, s-au apucat sa cinte, acompaniind pe solistul trupei Wet Willie. Acela, Jimmy Hall se numea, avea parul cret, corpul subtire si o centura lata, cinta la harmonica bine, dar nu ca negrii, si se agita la microfon in stilul lui Mick Jagger. Piesele cu care ne-a incintat se cheama, in limbajul de specialitate, o mixtura funky-soul-blues-rock. Le poti asculta pe undeva, sint fermecatoare, daca-ti place genul. Nu seamana deloc cu Allman Brothers, nici cu alte trupe Sudiste. Eu, cel putin, nu le gasesc prea multe puncte comune, insa poate ma insel…
Parasit, intr-un fel, de Katy ochelarista, mi-am facut de lucru plimbindu-ma de colo-colo si studiind oamenii. Mi se parea ca trebuie sa cunosc lumea, daca vreau sa scriu. Citisem undeva ca oricita teorie voi turna in mine, scrisul cere singe si sudoare. Stai, nu te grabi sa spui ca astea sint vorbe celebre, smulse dintr-un context belicos! Pot face o analogie, nu? Atunci am inceput sa caut, nu stiam ce. Cind am vazut-o pe Lucy, rezemata de trunchiul unei magnolii, am avut acea tresarire interioara de intilnire a destinului, daca nu te deranjeaza vorbele grandioase. Ti s-a intimplat vreodata sa auzi o propozitie stranie, precum „Mona Lisa a fost barbat” – iar intelesul ei sa depaseasca situatia de moment in care te afli? Asta am auzit eu ca pronunta Jimmy Hall pe scena, uitindu-se la cele doua femei care-l sustineau vocal, numite (ulterior am aflat) The Williettes. Si priveam la cea care inca nu stiam ca poarta numele Lucy, iar ea privea la mine, cu parul negru fluturind lung pe umerii goi (imbracase un maieu galben si pantaloni evazati din doc albastru), iar sinii bogati parca plesneau lumea fara mila. In orice caz, privirea mea era lovita, ca si sufletul ce-si deschidea portile deodata cu muzica lui Wet Willie. Country Side of Life cinta Jimmy cu voce umeda, iar eu ma intilnisem cu Lucy si stiam ca o sa se intimple ceea ce citisem doar, si asteptam fara curiozitate, cu nestirbita emotie… „
…Asta mi-a povestit americanul aflat in trecere pe aici, in continua cautare a nici el nu stia ce. Sint
14 ani de-atunci, i-am fost ghid citeva zile, si parca as scrie eu ce n-a scris el…