Am scris Apollo? Zeul luminii, al muzicii si-al poeziei putea fi tatal insoritei Candice, a carei prezenta pe scena lumineaza, bucura, incinta. Batrinul satir Ritchie Blackmore a dat lovitura cind s-a hotarit sa renunte (oarecum) la rockul ce-i adusese celebritatea (plus trei divorturi), sa se asocieze cu o adolescenta ingenua, talentata, pregatita din copilarie pentru cariera artistica, si sa cinte ceea ce-a vrut el sa cinte de mic: muzica de menestreli! Rezultatul se poate asculta si vedea. Din 1997, de la surprinzatorul Shadow of the Moon, pina la Secret Voyage, de anul trecut, la fiecare doi ani a iesit un titlu nou, plus compilatii ocazionale si doua DVD-uri din concert.
Stiu ca multi rockeri pur-singe il socotesc pe Ritchie Blackmore un instrumentist de mina a doua, care nu poate fi pus alaturi de numele grele, gen Page, Beck, Clapton, Gilmour, ca sa nu mai pomenesc de-alde Hendrix, Buchanan sau Frampton. Si au perfecta dreptate. Locul lui Blackmore nu-i in seria chitaristilor de rock (sau jazz, blues etc.), ci in galeria muzicienilor de factura complexa, a caror calitate nu se reduce la virtuozitati & improvizatii circumscrise ariei rock-and-roll. „Glumele“ instrumentale din arsenalul lui Blackmore sint accesibile doar celor cultivati. Citatele din trubaduri si prelu(cr)arile simfonice in piesele rock fac dovada unui tip ce refuza sabloanele. Intr-un interviu, el demonstreaza provenienta celebrului solo introductiv de la Smoke on the Water: curata muzica de Renastere! (Nu stiu cum sta treaba cu drepturile de autor, presupun ca-s reglate…)
Ceea ce cinta (indeosebi prin castele vechi din Germania) Blackmore’s Night e al naibii de proaspat si fermecator! Iar priza la public incontestabila! O fi nedrept sa punctez ca succesul se datoreaza in egala masura notorietatii lui Ritchie si frumusetii plina de har a lui Candice? Am ascultat primul album cu un soi de nerabdare stufoasa, contrariat ca piesele curgeau, dar sunetul specific Deep Purple-Rainbow nu se ivea deloc. Desi fusesem prevenit ca „asta nu e ce stii tu“, eu tot asteptam arpegiile ce-mi fermentasera tineretea. Si nu reuseam sa abandonez ce ascultam, cu toate ca… Rockul viguros si rafinat, marca recunoscuta, lasa terenul muzicii in stare pura, purtata de-o voce eterica si-o chitara acustica, elegant amplificata. Simplitatea renascentista (sau ceea ce noi consideram a fi astfel) e permanent sustinuta de tehnica moderna. Secretul sintezei il detine Ritchie, despre care Candice zice ca este o „blackmorize machine“. Ceva unde se pune o piesa din secolele XIV-XVII si se scoate una din secolul XXI, numai buna de limpezit capete confuze ca ale noastre!
Astfel de cap limpede i-ar trebui vreunuia dintre organizatorii transilvaneni de festivaluri medievale…