Ca orice om cu o viata intreaga in urma, ea simte nevoia sa-si povesteasca cei 80 de ani. A scris deja o carte, Varda par Agnes, aparuta in 1994. Cu acest film, turnat in decursul a doi ani (august 2006 – iunie 2008) si care a avut premiera la Festivalul de la Venetia, Varda face un soi de autodocumentar, de colaj suprarealist absolut delicios in care amesteca prezent cu trecut, cine-verite cu secvente regizate, fotografii si imagini de epoca cu imagini din prezent, confesiuni cu secvente din filme realizate de ea si pisici vii cu pisici animate (un alter-ego felin si portocaliu al prietenului cineastei, Chris Marker). Ideea filmului (si a titlului), se confesa undeva artista, a aparut pe plaja de la Noirmoutier-en-l’Isle. Filmul se si deschide cu momentul in care autoarea merge ca o ratusca pe plaja si asaza niste oglinzi prin care vedem ba marea, ba pe tinerii sai colegi de echipa. Montajul e atit de suplu si comentariul din off al cineastei atit de fluent si de plin de bun-simt incit te lasi luat pe sus de mareea amintirilor. Care aplica si montajului rigorile liberei asocieri.
Dupa introducere, filmul se duce la punctul zero – nasterea (dintr-un tata grec – lucru aflat tirziu de Agnes Varda), dezvaluind si imagini filmate de ea prin anii ‘90, cind si-a revazut casa copilariei din Bruxelles. Planul temporal al filmului se inchide cu moartea lui Jacques Demy, sotul vreme de aproape trei decenii al lui Agnes Varda. Acesta e evenimentul care constituie cel mai sumbru semn de punctuatie, rimind cu alte plecari – cea a lui Jean Vilar, sau cea a lui Gerard Philippe, pe care Varda i-a imortalizat intr-o expozitie foto prezentata la Avignon –, si care face cu greu justificata continuarea ludica a filmului.
“Imi folosesc filmele ca pe o baza de date”
Materialul e in mare organizat in jurul plajelor care au marcat viata artistei, plaje din Franta, Belgia sau Statele Unite, dar fluxul amintirilor e in permanenta bombardat de interventiile regizoarei care introduce diverse elemente pe baza unui soi de dicteu automat. (“Imi folosesc filmele ca pe o baza de date din care extrag ce se potriveste in context”, spunea intr-un interviu.) Imbraca niste fetite dupa moda estivala a anilor ‘30 (dupa o fotografie in care aparea si ea) pentru a face o fotografie de epoca vivanta in care intervine, cu placerea de a amesteca cu lopatica in pasta temporala. Inchipuie o plaja pe o strada din Paris, aducind nisip si mese cu scaune. Se joaca cu o usurinta care iti sugereaza ca arta pare sa fie ceva extrem de simplu si de la indemina atunci cind stii cu ce dispozitie sa te apropii de ea.
Iar aceasta ar putea foarte bine sa fie linistea. Cel mai fermecator lucru in film cred ca e incetineala cu care Agnes Varda se misca si vorbeste. Cred ca aceasta incetineala imprima ritmul filmului.
Les plages d’Agnes, de Agnes Varda
Cu: Agnes Varda, Rosalie Varda,
Andree Vilar, Mathieu Demy