Mie mi s-a parut ca povestea britanicului Douglas Whitehead, pornit cu bicicleta pe un traseu de aproape zece mii de kilometri, spune mai degraba ceva despre orizontul de asteptare al turistului occidental.
Personajele care i-au atras atentia sint kusturiciene in cel mai inalt grad: o femeie care isi ia ciinele in brate, ca sa-l apere de o haita de ciini vagabonzi, tigancile cu cercei de aur, fuste colorate si cozi impletite, care urca in Mercedesuri ultimul tip, sefi de gara adormiti si confuzi… ce mai, Balcanii asa cum te astepti sa-i vezi! Vedem ceea ce ne asteptam sa vedem.
Ca intotdeauna cind citesc pe Internet un asemenea text cu valente imagologice, nu ma multumesc cu lectura articolului, ci ma duc sa vad si comentariile cititorilor nostri, cei care reactioneaza la perspectiva strainului asupra propriei lor lumi…
Dumnezeule, cita frustrare! Nu sint primul care observ asta si nu dau pentru prima oara peste asemenea reactii, dar tot nu incetez sa ma mir. Ma intreb cit de reprezentativi sint comentatorii de articole online pentru mentalitatea de grup a romanilor. Daca sint cumva asa, daca reprezinta cumva “Romania profunda”, atunci Romania profunda are o mare problema. Romania profunda (cel putin cea a comentatorilor anonimi – anonimi ca si creatorul Mioritei, dar si ca autorii bancurilor) isi apara in continuare saracia si nevoile. Le minimalizeaza, le relativizeaza, le generalizeaza la intreaga planeta. Chiar nu e nimic frumos de vazut in Romania? Numai tigani si bautura? (De parca tiganii si bautura ar fi lucruri urite… Dar, iarasi, depinde de judecata fiecaruia – nu ca romanii ar fi rasisti.) Ia mergeti si la ei sa vedeti. Londra, daca iesi din zona turistica, e vai de capul ei! Asa saracie nici nu crezi ca poate exista in Anglia. (Dar in Romania?) Ce, parca numai Londra? Sa vezi niste cartiere din Berlin… Pantelimonul nostru e de zece ori mai frumos! (LOL, cum s-ar zice pe net.)
Nu lipseste nici teoria conspiratiei. Vreo doi comentatori se intreaba cine ii sponsorizeaza turul biciclistului astuia britanic. Dar nu raspunde; ne lasa pe noi sa ghicim. (Eu n-am reusit.) Si, in fine, exista si citeva voci mai temperate si resemnate, care incearca sa recunoasca, amarite, ca asta e, asa sintem noi, romanii. Ele sint – ca si textul de fata – varianta depresiv-melancolica a patriotismului revoltat-paranoic.
Exemplul de mai sus e doar unul. Dar modelul se poate verifica oricind: e de-ajuns sa gasesti pe Internet un text al unui strain despre romani si sa vezi comentariile ulterioare ale cititorilor locali. Cum spunea cineva tot aici, la comentarii “Romania si Italia sint cele mai frumoase tari din lume”. La care ce credeti ca ar raspunde depresiv-melancolicul? Da, dar pacat ca-s locuite.