A descoperit Carnet d’U.R.S.S. al lui Malraux si l-a editat la Gallimard, a ingrijit operele lui Walter Scott si Nathalie Sarraute (plus In cautarea timpului pierdut) pentru Bibliotheque de la Pleiade, a fost profesor de literatura in noua universitati din lume (si nu ezita sa laude sistemul britanic in defavoarea celui francez), coordoneaza colectiile “Folio Classique” si “Folio Theatre”, a publicat studii de estetica si eseuri despre Debussy si Jules Verne si asa mai departe.
Ce spune Jean-Yves Tadie despre Proust? O sumedenie de lucruri numai bune de pus in Enticlopedie. Ca familia mamei lui Marcel se ocupa cu portelanurile de Saxa, ca dumnealui s-a nascut exact dupa Comuna si ca bubuielile tunului sigur l-au speriat in timpul celor noua luni “dinauntru”, ca la scoala (faimosul Liceu Condorcet) nu s-a prea dus, ca a repetat penultima clasa din cauza absentelor, ca a facut mai multe facultati, pe vremea cind Sciences Po avea doar patru studenti si ca, dupa ce-a terminat si dreptul, a fost stagiar doua saptamini in biroul unui notar parizian.
Ca singura lui slujba a fost un post neplatit de bibliotecar, ca a scris cronica de music-hall pe la 17-18 ani, ca, de fapt, se considera mult mai apropiat de Leibniz si Kant decit de Bergson, ca a scris de patru ori cuvintul FIN pe ultima pagina a manuscrisului, pentru ca tot mai adauga cite o fraza, ca, la nervi, o ameninta uneori pe guvernanta Celeste cu “Je vous noierai dans un ocean de merde!”, ca n-a fost nici melancolic, nici depresiv, nici suicidar, ca a tradus din engleza fara sa stie limba (cu ajutorul mamei), ca avea destul de multe in comun cu Balzac (20 de cesti de cafea pe zi, scrisul prin adaugare etc.).
Toate detaliile astea pot parea lipsite de importanta pentru orice cititor serios, insa ele au “frumusetea lucrurilor perfect inutile”, asa cum a spus Proust despre mariajul unei prietene de-ale lui.