Intrebata ce va face dupa ce va parasi viata de concert, violonista raspundea intr-un interviu acordat canalului de televiziune Arte: „O intrebare buna. Muzica este de neinlocuit. Raspunsul il voi primi de la viata. Nu eu am planuit sa-l intilnesc pe Karajan atit de devreme. Copiii mei sint un dar de la Dumnezeu. Nu am planuit sa-mi pierd sotul dupa sase ani de casnicie, nici sa traiesc ca o vaduva… Planuiesc doar niste mici sonate, iar restul va veni de la sine. Voi incerca sa ramin credincioasa idealurilor mele artistice. Vom vedea”. Viata sufleteasca o dubleaza si influenteaza, neindoielnic, pe cea artistica a unei personalitati de talia Annei-Sophie Mutter. Dupa ce, timp de citiva ani, in interpretarile ei, violonista a parut sa fi purtat doliul incercarilor la care a fost supusa, in special moartea, in 1995, dupa numai sase ani de casatorie, a lui Detlef Wunderlich, acum pare sa traiasca un moment de criza si ruptura. Anuntat discret cu o luna in urma, divortul de dirijorul si compozitorul Andre Previn constituie si el, foarte probabil, un element.
Anne-Sophie Mutter are in urma o cariera internationala de 30 de ani, inceputa la virsta timpurie de 13 ani, cind era descoperita si propulsata in scena de Herbert von Karajan. In 1980 si-a facut debutul american cu Filarmonica din New York, sub bagheta lui Zubin Mehta, iar inregistrarile ei, acoperind un repertoriu vast, i-au adus treptat toate distinctiile discografice posibile. Deocamdata, pentru 2007, violonista anunta ca va interpreta in premiera concertul scris special pentru ea de Sofia Gubaidulina si cel dedicat ei de Previn. „Ceea ce ma intereseaza, explica ea recent, sint formele noi in muzica… de la muzica astept sa fie expresia unei personalitati forte ca sa ma identific cu ea. Daca este tonala sau atonala imi este indiferent, atit timp cit transpar din ea o stapinire a orchestratiei si capacitatea de a include in ea partea de solist a viorii.”
Din proiectul ei pentru anul Mozart au impresionat cu deosebire integrala concertelor de vioara, inregistrata cu Orchestra simfonica din Londra, pe care a si dirijat-o, si recent aparutul ciclu al Sonatelor. Un critic se grabea sa o intrebe ce a invatat-o frecventarea concertelor lui Mozart pentru interpretarea muzicii contemporane. Mutter raspundea surprinzind: „Este invers! Cintind muzica contemporana mi-am imbogatit felul de a-l aborda pe Mozart”. Exemplul pe care il dadea si il califica drept „fascinant” era Concertul de vioara de Wolfgang Rihm, in care compozitorul ar lasa vioara sa creasca de parca s-ar naste din sectia instrumentelor de suflat, pentru a o ascunde apoi din nou. Culorile pe care le foloseste i-ar fi permis o abordare retrospectiva in cazul concertelor de Mozart.
Proiectul Mozart a avut si o motivatie personala, concertele de vioara fiind o parte a vietii ei, spunea Anne-Sophie Mutter intr-un interviu cu „Le Figaro”, reamintind Concertele No. 3 si 5, aflate pe primul ei disc cu Filarmonica din Berlin, dirijata de Karajan, si inregistrat in 1978. Cele 16 sonate de vioara ar fi constituit „o calatorie miraculoasa, permitind sa-l insoteasca pe Mozart de la 17 ani pina la sfirsitul vietii, acompaniindu-l in muzica de camera ce a avut o importanta atit de mare pentru el”. Pe un asemenea parcurs, inregistrarea sonatelor ar permite cel mai bine cunoasterea evolutiei tehnicilor de compozitie pentru vioara. Cu aceasta ocazie, Mutter respinge politicos curentul de interpretare barocizant, la moda in ultimele doua decenii. „Mozart a trait intr-o epoca de modificare a stilului, in momentul cautarii unei forme noi de arcus, diferita de cea din era barocului, pentru a obtine o flexibilitate si un dinamism mai mari. […] A cinta lucrarile lui intr-un stil baroc echivaleaza cu a reduce posibilitatile expresive ale acestei muzici.”
Anne-Sophie Mutter nu mai este, cu siguranta, creatia si figurina lui Karajan. „Conceptiile mele asupra sunetului, frazarii si tempourilor au evoluat foarte mult. Astazi caut un sunet mai transparent… Concertele de inceput ale lui sMozartt pot fi cintate in atmosfera pe care o ofera o orchestra de camera, care suna ca un mare cvartet cu suflatori. Dialogul si spontaneitatea sint amplificate. Cu acest tip de orchestra, mai mica si cu un sunet mai transparent, tempi devin in mod natural mai rapizi, mai luminosi, de o mai mare virtuozitate.”
Anuntindu-si intentia de a parasi viata de concert, violonista lasa o poarta deschisa atunci cind spunea ca data exacta conteaza mai putin decit teama de a se regasi intr-un moment al vietii in care cei din jur sa viseze, in spate, la iesirea ei din scena. Ascultind-o, Anne-Sophie Mutter pare departe insa de o asemenea postura. Daca sufera de un deficit de incredere in cazul unor critici, motivul este unul de imagine. Pretentiile ei banesti exorbitante, si nu arta interpretativa il faceau pe un muzicolog britanic sa mearga pina la a cere boicotarea ei de catre orchestrele engleze.
In mod paradoxal, modelul ei artistic declarat ramine un violonist de o mare modestie, David Oistrach. El este cel care ar fi inspirat-o intotdeauna, „de la virsta de sase ani, cind a cintat sonatele de Brahms in apropierea casei mele – primul concert la care am asistat in viata mea: sprint prezenta lui pe scena, felul in care a cintat, felul in care a facut din Brahms un fel de mantou mare, in care era invaluit fiecare dintre cei din sala, caldura sunetului, incredibila umanitate cu care a cintat si modestia lui ca interpret”.