Am ajuns in sectorul vizat, sub gardul de beton napadit de vegetatie. Trotuarul, loc de parcare pentru sute de masini, era plin. Lume buna si foarte buna (nu dau nume!) se plimba savurind savoarea noptii. Atmosfera devenise respirabila, ploaia de dupa-amiaza inlaturase partial praful. Depasind agale building-ul nu stiu carei firme cu denumire straina, ne-a izbit naucitor fumul dens, apetisant si gras al traditionalilor mititei perpeliti pe jarul deselor gratare ce pigmentau arealul arenei, acela in care, ca sa patrunzi, iti trebuia bilet. Instinctiv, am scos cutiile cu bere si-am sorbit cu sete. Miros aveam din belsug, fripturi la ce sa mai mincam?!
Trupa se auzea limpede ca un CD pus pe-un sistem high-end. Piesele ne erau cunoscute inca de pe vremea cind, in 1973, audiam, la Biblioteca Americana, Love Devotion Surrender. Santana, desigur, in duet cu John McLaughlin & Mahavishnu Orchestra… A Love Supreme, Batuka, Guajira, No One to Depend One, Black Magic Woman si cele mai noi titluri ce alcatuiesc bibliografia ziaristilor ocazionali pe la manifestari rockeristice, toate au sunat asa cum le stiam, asteptam, iubeam. Ne-am fi continuat promenada si auditia, daca nu intervenea incidentul (nu de la Neshabur!): asaltul fanilor fara bani asupra unei porti superficial incuiate!
Era una de tabla, legata cu sirma. Cineva a sarit gardul si-a tras, altcineva a impins, reduta a cazut. Am avut o senzatie de deja-vu: tipii care, la Woodstock, calcau in picioare imprejmuirea, deschizindu-si cale spre ferma lui Yasgur… Iar organizatorii evenimentului, resemnati la perspectiva pierderii citorva mii de dolari, au dat neputinciosi din umeri, privind cu intelegere nevoia de “a fi acolo” a unor multimi de tineri ce intrau, prin spartura, in istorie! Ceea ce n-a fost cazul la Bucuresti, 4 iulie 2009.
Ajunsi intr-un spatiu exterior celui inchiriat de organizatorii bastinasi, vreo 20-30 de indrazneti, curiosi ori numai gura-casca, s-au pomenit dinaintea altui gard, impenetrabil, dincolo de care erau scena si poporul platitor. Urcati pe dimbul de pamint ce camufla un WC parasit, neplatitorii puteau vedea spectacolul ca din tribuna. Mare paguba! Dar te pui cu “organizaretii” nostri? Un paznic de noapte, figura tipica de turmentat omniprezent, a chemat prin statia radio bodyguarzii, baieti bazati, celebri in lumea lor, nascuti la (sau dupa) Cernobil, dotati cu echipament de lupta ultimul racnet si pregatiti sa infrunte… Pe cine? Doi rockeri usor alcoolizati si-un hirsut care debita ironii aplicate imprejurarii! Astia pareau periculosi!
Am evacuat zona fara lupte. Ce era de vazut, vazusem. Ce era de auzit, se auzea pina dincolo de caminul studentesc al Institutului Agronomic, pe acoperisul caruia se amenajase o loja. Uite, asta nu prevazusera organizatorii: un zid fonic, sa nu treaca nimic dincolo de spatiul unde puteau ei sa-l securizeze pe Santana!