Disculetul constituia cindva unica mea contributie la petrecerile din jurul pick-up-ului pe baterii al varului Costica. Mi-am amintit de el fara sa vreau, e o chestie marunta ce pluteste, cu rol de reper, prin creierul inundat de informatii poluante. Ani de zile, riffurile lui Clapton, basul lui Bruce sau rafalele lui Baker au format un fel de background existential, deasupra carora sensibilitatea mi-a jucat cind feste, cind topaieli de bucurie. Oare de cite ori am duduit obsedanta fraza de bas din Sunshine of Your Love?
Recent, cind m-am intilnit cu Nemuritorul Gambetta si-am albastrit cu Miles Davis, l-am rugat sa puna un DVD la care stiam ca face mofturi: Cream – Live at Royall Albert Hall, 2005. A fost o rautate, fiindca amicul nu-l suporta pe Clapton, din motive personale. Pe Bruce il considera insa cel mai bun instrumentist rock, iar cu Baker ar fi baut pina la epuizare, daca avea ocazia. Strimbatura din nas ce-a insotit deschiderea cutiei discului mi-a semnalat constanta sentimentelor amicului fata de trupa in chestiune. E, poate, farmecul rockerilor batrini de-a merge pe carari cunoscute si arene consacrate. La fel cum fac englezii care au incintat lumea cu muzica lor simpla si – da, nu pot evita comparatiile culinare – spumoasa.
Prietenul nu accepta ca evolutia tehnica aduce unele imbunatatiri. Speram ca tortul acustic din fata noastra sa-i schimbe atitudinea, daca nu si convingerile, pentru ca eu urmarisem DVD-ul pe-o instalatie audio-video de mare putere si inalta fidelitate. (Efortul meu de-a ajunge acum patru ani in Londra esuase, nu vreau sa-mi reamintesc de ce!) Munca echipei la cele patru concerte indraznesc sa spun c-a fost perfecta. N-am ascultat altceva mai bun, tehnic vorbind. Iar muzicienii si-au depasit limitele virstei, handicapul lipsei de colaborare, probabil si animozitatile personale de care s-a facut, uneori, caz in presa de scandal. Totul pare sa fi functionat exact, la parametri optimi, pentru o capodopera de concert tinut in ceea ce s-ar putea numi templul genului, sala cu nume sonor, acustica ideala si public avizat, unde orice iubitor al rockului isi doreste sa poata cumpara bilet macar o data!
Evident, un sistem performant de redare a sunetului n-are ce sa redea daca pe disc nu este un sunet bine inregistrat, bine mixat, atent echilibrat. Nu pomenesc de valoarea interpretarii, fiindca orice artist vrea sa-i ramina imprimat maximumul pe care il poate atinge. Cei trei Cream n-au tintit virful in 2005, dar au fost prea putin sub nivelul a ceea ce au reusit in tinerete. Inregistrarea recenta beneficiaza de circumstanta notorietatii trecute, de legenda nealterata, dar si de personalitatea fiecarui component, inca viguros artistic. Iar tehnica…
As fi perceput eu rumoarea prafului care se ridica de pe tobe cind le mingiie Baker, daca nu beneficiam de-o jucarie hi-fi?