La inceput a fost cuvintul. De fapt, jocurile de cuvinte penibile, infantile, tocmai bune de virit pe scroluri: „E oare Real!? Real la Bucuresti!”; „Galacticii printre noi? I-Real!!!” si alte asemenea gogosi umplute cu gem – dar despre gem vom vorbi ceva mai incolo. Au urmat dezbaterile. De tipul: „A zimbit sau nu Roberto Carlos spre noi?”; „De ce s-a ratacit Ronaldo in Hotelul Marriott?”; „De ce n-a intrat David Beckham intr-un lift in care se aflau doua tinere?”. Si uite-asa televiziunile noastre s-au transformat, pentru citeva zile, intr-un fel de OTV generalizat.
Nici o problema, imi veti spune, Real Madrid stirneste aceeasi isterie oriunde merge. Si imi veti da ca exemple turneele celebre din Asia. Asa este. Dar, mai intii, nu stiu cit ne avantajeaza comparatia cu Asia, in plin avint european. Si chiar daca ne-ar avantaja, intervine alta problema: isteria romaneasca a fost, permanent, una umila. De la talk-show-uri in care se simtea nu respectul fata de Real Madrid, ci acceptul tacit ca noi facem parte dintr-o lume mult inferioara fotbalistic si nu numai, pina la intrebarile absolut imberbe, ca sa folosesc un eufemism, care li s-au pus fotbalistilor madrileni, intrebari din care reiesea, mai de fiecare data, ca asteptam cuvintul lor divin care sa ne indrume. Fotbalistii „galactici” au venit, au batut, au ingaimat citeva silabe, uneori chiar citeva vorbe, iar televiziunile noastre au parut decise sa sape acele vorbe in pietre ce vor dainui peste veacuri. A fost, una peste alta, un spectacol nu dezagreabil, ci de-a dreptul, imi pare rau ca trebuie sa folosesc cuvintul, gretos.
Si, pornind de la acest cuvint, ajungem la Gigi Becali. Un patron de club, dar mai ales, cum ii place lui sa spuna, un politician. Care isi va gasi din pacate, cu siguranta, loc in viitorul parlament al Romaniei europene. Acest viitor parlamentar (sa ne temem sa ne gindim macar ca va fi mai mult de-atit!) a stat, la dineul oficial, alaturi de sefii clubului din Madrid. Si, vorba aghiotantului sau, Meme Stoica: „De cite ori este Gigi cu noi, nu se mai formalizeaza nimeni”. Adevarat: cine se poate formaliza, cind un presedinte de club european, cum se considera Steaua, propune intr-un mod jalnic fratii de cruce cu alt presedinte de club european, in cazul nostru Ramon Calderon, seful lui Real? Ce putea sa faca civilizatul spaniol, cind linga el Becali se ungea deja cu gem, pe post de singe, pe la incheieturile miinilor, cerindu-i „fratelui” madrilen sa procedeze la fel? Ce putea face Ramon Calderon cind proaspatul „frate”, exuberant si hohotitor, i-a sugerat ca s-ar simti bine sa fie invitat la dineul oficial dinaintea meciului Barcelona-Real? Ce putea face acelasi plin de bun-simt presedinte cind Becali i-l vira pe git pe un oarecare Mirel Radoi, decit sa-i spuna: „O sa vedem ce zice antrenorul”? Ceea ce pentru „fratele de gem” a echivalat cu: „Ti-l cumpar sigur pe marele Radoi si-ti dau cel putin 20 de milioane de euro”!
Din pacate, imaginea penibila pe care am lasat-o oficialilor madrileni ma tem ca ne defineste. Am vorbit despre fotbal, gindindu-ma ca, in curind, vom primi in casa noastra un alt fel de Real Madrid, adica Uniunea Europeana. Si-i vom primi, in mare, si cu oameni precum cei care au primit Madridul fotbalistic. Iar daca civilizatul Ramon Calderon s-a lasat facut „frate de gem” cu Becali fara mari consecinte pentru noi toti, ma tem ca mizele privind relatia noastra cu Uniunea Europeana sint mult mai mari. Si, daca nu vom invata sa ne comportam, urmarile vor fi inevitabil mai dureroase decit un umilitor 4 la 1 incasat pe stadionul propriu.