Ar trebui sa fixam, sa cautam sa limpezim, pe cit este posibil, sa descriem doar amintirile placute, nealterate de vreme, cu bucurii depline si fericiri, uneori, nefiresc de acute de-alungul anilor, pastrindu-si prospetimea initiala a zorilor de zi adolescentini… Nu hoiturile sfirtecate cu metoda de studenti, ci imensa delicatete a sentimentelor de atunci… Sa vorbesc despre Labis si moartea lui uluitor de neasteptata si absurda, nu despre Furcoi! Furcoi nici nu exista, in fond… Era o eroare neglijabila, penibila, a vietii mele, dusa din intimplare printre indivizii aia… Trebuia sa fiu altundeva, nu stiu unde, dar nu la cheremul intransigentelor politice de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej! Eram la inceput de destin, se mai admiteau cotituri, incurcaturi de genul asta, nu? Totul era in fata mea! Inutil sa sufar pentru ratoielile lui Selaru… Si totusi le luam in seama, ma consumau, ma inraiau…
Din viteza, am facut o greseala. In 1955 am terminat Scoala medie de 10 ani in iunie si am intrat la Facultatea de Medicina generala, in acelasi an, in noiembrie. In 1956 am implinit 17 ani, nu 16, cum am spus, neglijent la calcule. Iar acum ar trebui sa scriu despre cum m-am dus sa mi se elibereze carnetul de UTM, intr-o cladire ce nu mai este, cam pe linga primaria actuala, la un ghiseu aflat la capatul unui culoar lung-lung, avind in mina Primele iubiri ale lui Labis, carte cumparata in aceeasi zi…
Veronica D. Niculescu: Uluitoare anumite detalii, felul in care va amintiti si cartea pe care o tineati in mina intr-o anume zi. Am ratacit trei zile prin Timisoara si m-am intors… ratacita. Drumurile singura pina in centru si inapoi, mereu pe partea umbrita, senzatia ca bietul oras frumos e ca o bijuterie innegrita, pe care nimeni nu s-a mai obosit s-o lustruiasca. Mai mult, i-au inlocuit metalul nobil cu plasticul, asa ca acum nestematele stralucesc tare trist. Apoi amestecul de tandrete, tristete si inevitabila insingurare intre cei dragi si veseli, mult prea multe emotii deodata si fugile dese in fundul gradinii, la pozat de maci, capsuni (cateloi cu botul in capsuni), fructe verzi in devenire – smochine, gutui, visine… Luni, cu botul in capsuni, vorba ceea. Caut sa ma adun. Adica iertati-mi si absenta, si lipsa inspiratiei.
E.B.: Detalii? Dar era un lucru esential intilnirea mea cu Labis! Fiindca l-am cumparat in ziua aceea si-l aveam in mina; tocmai asta ma face sa tin minte amanuntul cu carnetul UTM. Chiar creasem o incurcatura, fusesem primit si, eu, culmea, nu ma duceam sa-l ridic! Am fost atentionat si mi s-a reprosat cu un usor ton amenintator ca “parca ar trebui sa fiu impins din spate”. Tin minte perfect asta: “Ce astepti, tovarase Brumaru? Sa te impingem noi din spate?”. Cum naiba devenisem eu tovaras cu astia, ma intrebam si mi se parea absurd, imi venea sa-i injur, ma uitam fix la ei si treceam pe linga dinsii ca si cind ar fi fost de sticla. (O acuza adusa cind au vrut sa ma dea afara din UTM a fost ca nu-mi salut colegii.) Chestia era ca trebuia ridicat de mult, statuse altundeva, in alta cladire, in care am si fost cu intirziere, dar degeaba: acum se afla “la judet”. Drept care, uitindu-ma la coperta cartuliei de format mic a lui Labis, m-am prezentat usor infricosat in al doilea loc.
(va urma)