Un interviu pe care Cozmin Gusa l-a oferit joi “Evenimentului zilei” imi ofera, acum, pretextul pentru abordarea acestei teme. Fostul coordonator al campaniei prezidentiale a lui Mircea Geoana afirma in citatul interviu: “Aceasta imixtiune a celor avuti, a oligarhilor, ca sa folosesc acest termen, in toate domeniile vietii publice si in campania electorala a cauzat proiectului anti-Basescu”. Iar spusele lui Cozmin Gusa par a sublinia o realitate pe care uneori nu o vedem din cauza propriei imagini pe care o avem fata de “oamenii care trag sforile”.
L-am putut descoperi cu totii pe Dinu Patriciu, intr-un moment electoral fierbinte, jucind un rol mai prost decit un actor amator. E vorba despre felul in care domnia sa a gasit de cuviinta sa intervina electoral pentru a arunca pe piata celebrul filmulet cu Traian Basescu lovind un copil. Prin tot comportamentul sau, Patriciu parea de la bun inceput suspect: suferea, intr-un mod ridicol din pricina evidentei ipocrizii, pentru copilul agresat; cauta explicatii penibile pentru modul in care a ajuns la el materialul video; recita un discurs artificial ca raspuns la intrebarea: “De ce ati venit tocmai acum cu aceasta filmare?”.
N-avem cum sa uitam, apoi, interventia lui Sorin Ovidiu Vintu de dupa deconspirarea, in dezbaterea finala, a vizitei pe care Mircea Geoana i-a facut-o cu o seara inainte. Vrind sa-l ajute, Vintu a batut el insusi cuie in sicriul politico-electoral al contracandidatului lui Traian Basescu, afirmind ca este prieten cu Geoana si incercind, jenant, sa arate ca s-a intilnit cindva, conspirativ, pe dupa colturi de strada, chiar si cu presedintele in functie.
Imi marturisesc o inocenta. Sau, mai bine zis, marturisesc ca propria imagine despre “moguli”, ca fiind oameni de-o inteligenta feroce, de-un cinism asemenea, capabili sa controleze politica in toate ale ei, m-a facut sa-mi zic ca cei doi, in special Vintu, au intors armele in ultimul moment. Era evident, in timp ce-l ascultam pe ultimul, ca-i face un imens deserviciu lui Mircea Geoana, accentuind, prin fiecare vorba, handicapul pe care prezidentiabilul de la vremea aceea si-l crease singur prin intilnirea cu omul de afaceri. Am gindit deci, si cu o doza de admiratie, recunosc, ca macar Sorin Ovidiu Vintu a simtit cine va fi cistigatorul si, cu o strategie impecabila, cu un cinism asemenea, a trecut cu arme si bagaje in tabara lui Traian Basescu. Altfel, mi-era imposibil sa-mi explic ce se intimpla.
Campania a trecut, apele s-au linistit, impactul emotional s-a stins. Tot ceea ce a urmat m-a facut sa traiesc o anume “dezamagire”, trecuta prin filtrul ratiunii. Dinu Patriciu, este mai mult decit evident acum, a provocat efectul invers prin acea caseta: multi oameni, inclusiv dintre prietenii mei, pina atunci dispusi sa “inghita o broasca” si sa-l voteze pe Mircea Geoana in turul al doilea, au renuntat sa mai mearga la vot, scirbiti de aceasta masinatiune si de interventia, chiar daca minora, pe imaginea video cu presedintele lovind copilul. In ceea ce-l priveste pe Sorin Ovidiu Vintu, nici nu mai are rost sa vorbim: interventia sa a fost decisiva pentru refuzul multor oameni, care pina atunci se lasasera convinsi de “proiectul anti-Basescu”, de a mai alege in turul al doilea.
Dar “dezamagirea” despre care vorbeam (folosesc pentru a doua oara ghilimelele intrucit aceasta dezamagire contine in ea si un aspect pozitiv) e alta: cei doi oameni de afaceri n-au avut, de fapt, o strategie malefica intervenind in campanie. Nu au cautat sa influenteze ca la sah, cu citeva miscari destepte inainte, rezultatul. Pur si simplu, au facut exact ceea ce au aratat ca fac. Au intervenit asemenea unor oameni needucati politic, cu o naivitate uluitoare, negindit, neluind in calcul deloc efectul real al vorbelor, al faptelor lor in rindurile electoratului. Pur si simplu, au avut o strategie de moment, care s-a dovedit aberanta si care le-a relevat limitele inteligentei politice. Astfel incit “dezamagirea” mea se traduce astfel: nu doar ca nu avem politicieni de elita, dar pina si sforarii, carora imaginatia noastra le-a acordat cu larghete capacitati deosebite, sint tot de liga a doua. Poate fi si-un lucru bun aici. Dar, per ansamblu, e o observatie trista. Pentru ca ea arata, in absolut, cit de neevoluati sintem cu totii, la douazeci de ani de la revolutie, in procesul de insusire a democratiei capitaliste.
Avem politicieni, avem oameni care trag de sfori. Ducem insa o lipsa acuta de strategi.