In cazul nostru si in conditiile specifice locului, eu as numi-o sindromul Andrii-Popa, tocmai fiindca se leaga de istoria noastra recenta. In plus, sindromul Andrii-Popa ofera exemplul unei deformari de sens semnificative, ce ne defineste.
Banuiesc ca toata lumea cunoaste istoria (ori balada) lui Andrii-Popa, caci versurile ei au fost popularizate intr-o melodie a legendarei formatii rock Phoenix. Sute de mii, poate chiar milioane de tineri au fredonat in ultimele trei-patru decenii versurile ce-l descriu pe Andrii-Popa cel voinic, care trece-n Valea-Seaca cu hamgerul fara teaca si cu pieptul dezvelit, care are-o pusca plina, un murg de patru ani, frati de cruce sapte etc. si care sapte ani cu voinicie si-a batut joc de domnie. Fredonau si se identificau cu eroul haiduc, care trage bir din drumul mare si prada ne’ncetat. Fredonau si li se umplea sufletul cind urlau ca dinaintea haiducului fug neferii cit ce pot.
E mai putin cunoscut faptul ca poezia respectiva, care e mult mai lunga de cinci strofe (cele ale cintecului), a fost scrisa in 1844 de Vasile Alecsandri cu un scop complet opus. Nici vorba sa preamareasca figura unui hot de drumul mare, care – in viziunea sa – era un ticalos nelegiuit, ce trebuia prins si inchis. Ori ucis. Poetul intentiona de fapt sa aduca un elogiu unchiului sau, Mihai Cozoni, cel care, trimis de domnitor pe urmele lui Andrii-Popa, l-a ucis “din fuga calului” (cum spune Alecsandri) in anul 1818. Altfel spus, marele poet moldovean nu voia deloc sa elogieze banditul, ci bratul legii. Descrierea impunatoare a lui Andrii-Popa slujea doar, prin contrast, la hiperbolizarea calitatilor unchiului sau, omul legii si al domnitorului Ipsilanti.
In memoria colectiva a generatiei mele si a celor urmatoare a ramas insa doar Andrii-Popa cel voinic, caruia nu-i pasa de nimic si – mai ales – care-si bate joc de domnie. Nu vreau sa spun prin asta ca formatia Phoenix ar fi urmarit sa deturneze sensul poemului lui Alecsandri. Ar fi fost greu sa introduca in cintec intreaga poezie – de nouasprezece strofe. La fel de adevarat e si ca un cintec despre un reprezentant al legii care il prinde pe haiducul-tilhar nu ar fi fost incitant. Romania nu e America, tara legii, unde seriful e personajul pozitiv, iar tilharii mai rar. M-am straduit mult sa gasesc in mentalul romanesc un erou pozitiv care sa fie mereu de partea legii sau a autoritatii. Nu l-am gasit; ceea ce nu inseamna ca nu exista, ci ca reprezinta mai degraba o exceptie, o neregularitate, si nu normalitatea.
E adevarat insa ca in anii regimului comunist legea nu a prea fost de partea cetateanului. Asadar, era inevitabil ca haiducii care apareau in filmele autohtone ca eroi pozitivi, fiindca luptau impotriva exploatatorilor boieri, sa fie resemnificati – asa cum a fost resemnificata si poezia lui Alecsandri. Romania nu e doar tara unde domneste lipsa de respect fata de lege si de reprezentantii ei, ci si tara in care pina si reprezentarile contrarii sint resemnificate conform aceluiasi model. Din aceasta perspectiva, Andrii-Popa si smecherii din manele sint frati. Si, fie ca ne place sau nu, ne reprezinta.