Cadrul exterior il cunoastem bine si, pentru ca atita vreme n-am fost lasati sa-l modelam, l-am lasat in paragina. Romanul nu mai are sentimentul de incadrare in propriul peisaj matricial. S-a retras dupa usa sau gardurile proprietatii lui, administrind acolo totul, simtindu-se in fine si el stapin peste ceva. Dar foamea de noutati (si speranta ca ele nu sint obligatoriu rele) reprezinta o componenta genetica tare si un instinct, mereu actualizat, al supravietuirii prin adaptare. Vrem sa aflam cit mai repede ce s-a mai petrecut, accesind si arhivind noutatea de ultima ora, trecind apoi la altele, imbibindu-ne ca un burete de informatii. Dupa ce, douazeci de ani, ziarele au intretinut acest cult al noutatii, asigurind un flux convenabil publicului larg, acum Internetul satisface, 24 de ore din 24, enorma curiozitate nationala.
Vorbeam despre gratuitate. Intelectualii care se uita la OTV (m-am uitat si eu in doua-trei rinduri) nu o fac nici pentru a se balaci in mocirla, cum s-a spus, nici pentru a afla ceva important (ce se poate afla de la OTV?), ci dintr-un interes psiho-moral. Se petrec in studioul acelei televiziuni intimplari si evolutii inmarmuritoare, lucruri pe care nu le-am vazut niciodata, aberatii nemaiauzite. Neaipomenitul, nemaiintilnitul provoaca functia intelectuala si excita glanda populara, dind sentimentul ca am aflat tot ce se putea, omeneste, afla. Mai jos de “televiziunea poporului” nu se poate cobori, mai departe de atit nu se poate merge.
Sa nu ne grabim sa-l acuzam pe Roman de flaminda si nediferentiata lui curiozitate. Ea se datoreaza si celor patruzeci de ani de comunism, care au mutat secventele frumoase ale vietii intr-un viitor utopic, mereu promis, niciodata atins, si au rezervat generatiilor de oameni ai muncii, pensionari si soimi ai patriei un prezent cenusiu si sufocant. O crima a comunismului impotriva spiritului national a fost si siluirea acestui interes al lui escu pentru toate cite se intimpla pe lume, pentru toate cite se pot afla si comenta. Cu orizontul retezat, cu granitele cusute si cu atitea urechi profesioniste puse pe ascultatul nostru, frumusetea curiozitatii si veselia sporovaielii romanesti au fost grav alterate. Comunismul ne-a invatat cum sa parcurgem distanta dintre birfa subtire, inteligenta, spirituala si delatiunea ordinara. Acum ne straduim sa facem drumul inapoi.
O sa reusim, datorita mobilitatii, adaptabilitatii si energetismului nostru. Cind Romanul (cu tot ce intra sub aceasta majuscula) va ajunge in fata Judecatorului suprem, Acesta ii va spune zimbind: “De ce esti asa de curios? Te crezi popor ales?”.